text Devotionale

Greseala pacatului

de Anonim
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anonim
"Dumnezeu S-a uitat la tot ce facuse; si iata ca erau foarte bune. Astfel a fost o seara, si apoi a fost o dimineata: aceasta a fost ziua a sasea." Geneza 1:31

Crearea omului si asezarea lui in pozitia de conducator al pamantului au adus creatiunea la un sfarsit. Ca un administrator intelept, Dumnezeu revizuise periodic cele create si le declarase bune (v. 4, 10, 12, 18, 21, 25). Aceasta ultima trecere in revista insa a prilejuit rostirea unor cuvinte diferite: "si iata ca erau foarte bune". Panorama creatiunii era una a desavarsirii, in care toate se aflau la locul lor, in cea mai potrivita forma si gata sa-si implineasca scopul aducerii lor la existenta! In complexitatea ei, creatiunea era foarte buna, era mediul desavarsit si propice pentru dezvoltarea unei relatii libere de dragoste intre om si Dumnezeu, intre om si om. Nici cel mai critic ochi n-ar fi putut identifica vreun element de imperfectiune care sa justifice slabiciunea omului in ceasul nefericit al alegerii sale gresite.
De cele mai multe ori cand gresim, noi ne-am obisnuit sa cautam circumstante atenuante in jurul, in afara noastra; cautam imperfectiunile din exterior, responsabile de greseala noastra, si invocandu-le ne scuzam cumva pacatul. Si uneori ni se pare ca le gasim pentru ca imperfectiunea lumii in care traim ne permite sa dam atat de usor vina pe altceva sau pe altcineva. La inceput, insa, nu a fost asa! Primul pacat n-a putut sa se justifice pentru ca, simplu de tot, toate erau "foarte bune"! Si aceasta nu era altceva decat realitatea. Pacatul nu are nici o justificare, aparitia lui NU poate fi pusa pe seama lucrurilor din exteriorul nostru! Pacatul este in afara noastra pentru ca ESTE IN NOI!
Pacatul distorsioneaza realitatea, pacatul este cel care, indemnandu-te de fiecare data cand cazi sa cauti responsabilitatea in afara ta si remediul in interior, te conduce inteligent si ireversibil spre propria ruina. Dragul meu, daca intelegi fatalitatea acestei greseli, roaga-te serios pentru ca de azi inainte, oridecateori gresesti, sa cauti responsabilitatea numai in interior si remediul intotdeauna in afara, la cruce!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Prima făgăduință exraordinară: Pomul vieții"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu Prima dintr-o serie de răsplăți veșnice.4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: «Celui ce va birui îi voi da să mă...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
„Ei vor vedea pe Dumnezeu…”
Categorie: Invataturi biblice  Dacă eu cred în menirea eternă a lui Dumnezeu pentru mântuirea mea, încep să Îl văd pe Dumnezeu în circumstanțele mele zilnice, în loc să mă simt că toate sunt...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A doua promisiune extraordinară: Nu vei fi vătămat de cea de-a doua moarte"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu Cea de-a doua dintr-o serie de răsplăți veșnice4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ‘Cel ce va birui nicidecum...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Voința de a crede"
Categorie: Invataturi biblice  Te-ai auzit vreodată pe tine sau pe alții spunând: „Nu pot crede în Cuvântul lui Dumnezeu, nu pot!”?4 minute · Karina Schytt Te-ai auzit vreodată pe tine...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Trafic de persoane: valoare unei vieți umane"
Categorie: Invataturi biblice  Cum poate o persoană considera o viață umană mai puțin valoroasă decât viața proprie?5 minute · Ann Steiner Dacă urmărești știrile vezi că nu este sfârșit...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A treia promisiune extraordinară: Mană ascunsă, o piatră albă și un nume nou"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A treia promisiune în rândul răsplăților eterne.4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: "Celui ce va birui îi voi d...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Jether Vinson: Apucat de cuvântul crucii"
Categorie: Invataturi biblice  Cum lucrarea unui om a transformat nenumărate vieți din toată America de Nord.8 minute · Rose Hunter Dragostea pentru Cuvântul lui Dumnezeu a fost cea car...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A patra promisiune extraordinară: Putere peste neamuri, un toiag de fier și luceafărul de dimineață"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A patra în seria răsplăților noastre eterne4 minute · Ann Steiner „Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele îi voi da stăpâni...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum frica și-a pierdut puterea asupra mea"
Categorie: Invataturi biblice  Când s-a confruntat cu frica debilitantă de naștere, Alison a știut foarte bine unde să se îndrepte pentru ajutor.5 minute · Alison Turner Alison a experi...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A cincea promisiune extraordinară: Haine albe și Cartea Vieții"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A cincea în seria unor răsplăți eterne.3 minute · Ann Steiner „Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise