text Devotionale

Este vremea

de Petru Popovici
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Petru Popovici
Privirea colonelului John M. Fain, din aviaţia Statelor Unite, în timp ce călătorea dus-întors de la Atlanta la Augusta pentru tratament medical la un spital al armatei, îi l era izbită mereu de un anunţ de pe marginea autostrăzii care spunea: "Este vremea să căutăm pe Domnul... apoi urmează judecata". La început, nu i-a plăcut, 1-a iritat, totuşi cuvintele acestea au pus stăpânire pe gândirea sa. Eli şi-a dat seama că într-adevăr e un pierdut, că nu L-a căutat pe Domnul, că nu s-a gândit la judecată. A urmat un j zbucium sufletesc, simţea că nu mai poate trăi aşa. Atunci a îngenuncheat, a cerut iertare. Şi Dumnezeu a avut milă de el, căci numaidecât a primit pacea lăuntrică. De atunci, Colonelul Fain mărturiseşte peste tot ce bun e Domnul şi cum, printr-o tăbliţă cu text biblic pusă la marginea drumului, 1-a trezit şi 1-a făcut să găsească o altă viaţă.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Prima făgăduință exraordinară: Pomul vieții"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu Prima dintr-o serie de răsplăți veșnice.4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: «Celui ce va birui îi voi da să mă...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
„Ei vor vedea pe Dumnezeu…”
Categorie: Invataturi biblice  Dacă eu cred în menirea eternă a lui Dumnezeu pentru mântuirea mea, încep să Îl văd pe Dumnezeu în circumstanțele mele zilnice, în loc să mă simt că toate sunt...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A doua promisiune extraordinară: Nu vei fi vătămat de cea de-a doua moarte"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu Cea de-a doua dintr-o serie de răsplăți veșnice4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ‘Cel ce va birui nicidecum...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Voința de a crede"
Categorie: Invataturi biblice  Te-ai auzit vreodată pe tine sau pe alții spunând: „Nu pot crede în Cuvântul lui Dumnezeu, nu pot!”?4 minute · Karina Schytt Te-ai auzit vreodată pe tine...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Trafic de persoane: valoare unei vieți umane"
Categorie: Invataturi biblice  Cum poate o persoană considera o viață umană mai puțin valoroasă decât viața proprie?5 minute · Ann Steiner Dacă urmărești știrile vezi că nu este sfârșit...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A treia promisiune extraordinară: Mană ascunsă, o piatră albă și un nume nou"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A treia promisiune în rândul răsplăților eterne.4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: "Celui ce va birui îi voi d...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Jether Vinson: Apucat de cuvântul crucii"
Categorie: Invataturi biblice  Cum lucrarea unui om a transformat nenumărate vieți din toată America de Nord.8 minute · Rose Hunter Dragostea pentru Cuvântul lui Dumnezeu a fost cea car...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A patra promisiune extraordinară: Putere peste neamuri, un toiag de fier și luceafărul de dimineață"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A patra în seria răsplăților noastre eterne4 minute · Ann Steiner „Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele îi voi da stăpâni...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum frica și-a pierdut puterea asupra mea"
Categorie: Invataturi biblice  Când s-a confruntat cu frica debilitantă de naștere, Alison a știut foarte bine unde să se îndrepte pentru ajutor.5 minute · Alison Turner Alison a experi...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A cincea promisiune extraordinară: Haine albe și Cartea Vieții"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A cincea în seria unor răsplăți eterne.3 minute · Ann Steiner „Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise