text Devotionale

E vrednica de crezut

de Petru Popovici
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Petru Popovici
In primăvara anului 1937, în timp ce Şir Flinders W. M. Pe trie, profesor universitar şi specialist în arheologie, făcea excavaţii arheologice în Israel, a fost vizitat la Ierusalim de către teologul David L. Cooper. în cartea sa "What men must believe?" la pagina 55 Cooper spune că 1-a întrebat pe arheolog dacă în timpul excavaţiilor a găsit ceva care să discrediteze Scripturile, la care bărbatul de ştiinţă a răspuns că nu a găsit nimic care să-i cauzeze vreo îndoială şi a adăugat următoarea observaţie: "Profesorii de catedră din universităţi şi alte institute de învăţământ, care nu au fost niciodată în câmpul cercetărilor, nu au făcut niciodată săpături, sunt singurii care se îndoiesc de relatările Bibliei, dar cei ce au cercetat în mod real şi au scos la lumină trecutul, sunt convinşi de exactitatea Scripturilor".

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Judecă-te pe tine însuți"
Categorie: Invataturi biblice  Dumnezeu se împotrivește celor mândri, dar celor smeriți le dă har. A se judeca și smeri pe sine este cel mai mare lucru pe care-l poți face în viață!6 minute...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Nu sunt plăcut lui Dumnezeu doar prin a face fapte bune"
Categorie: Invataturi biblice  Adevărul luminat din spatele modului în care trebuie să slujim.4 minute · Hannah Turner Adevărul luminat din spatele modului în care trebuie să slujim.Rec...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Am mers prea departe pentru iertare?"
Categorie: Invataturi biblice Nu poți numi un păcat pentru care Isus să nu fi murit.9 minute · CreștinismActiv Tu ai deci un trecut. Un trecut care include acțiuni și compartamentul care ți-...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Prima făgăduință exraordinară: Pomul vieții"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu Prima dintr-o serie de răsplăți veșnice.4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: «Celui ce va birui îi voi da să mă...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
„Ei vor vedea pe Dumnezeu…”
Categorie: Invataturi biblice  Dacă eu cred în menirea eternă a lui Dumnezeu pentru mântuirea mea, încep să Îl văd pe Dumnezeu în circumstanțele mele zilnice, în loc să mă simt că toate sunt...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A doua promisiune extraordinară: Nu vei fi vătămat de cea de-a doua moarte"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu Cea de-a doua dintr-o serie de răsplăți veșnice4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ‘Cel ce va birui nicidecum...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Voința de a crede"
Categorie: Invataturi biblice  Te-ai auzit vreodată pe tine sau pe alții spunând: „Nu pot crede în Cuvântul lui Dumnezeu, nu pot!”?4 minute · Karina Schytt Te-ai auzit vreodată pe tine...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Trafic de persoane: valoare unei vieți umane"
Categorie: Invataturi biblice  Cum poate o persoană considera o viață umană mai puțin valoroasă decât viața proprie?5 minute · Ann Steiner Dacă urmărești știrile vezi că nu este sfârșit...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A treia promisiune extraordinară: Mană ascunsă, o piatră albă și un nume nou"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A treia promisiune în rândul răsplăților eterne.4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: "Celui ce va birui îi voi d...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Jether Vinson: Apucat de cuvântul crucii"
Categorie: Invataturi biblice  Cum lucrarea unui om a transformat nenumărate vieți din toată America de Nord.8 minute · Rose Hunter Dragostea pentru Cuvântul lui Dumnezeu a fost cea car...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise