text Devotionale

DUMNEZEU DOREȘTE SĂ DEVII MAI RĂBDĂTOR

de Fundația S.E.E.R.
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Necazul aduce răbdare…” (Romani 5:3)

Cu cât îmbătrânim, cu atât mai multă răbdare ar trebui să avem, chiar dacă avem mai puțin timp. De ce? Datorită perspectivei! Problemele noastre nu s-au schimbat, însă perspectiva noastră – da! Am trăit suficient de mult ca să putem spune „Și asta va trece” sau „Harul Său îmi e de-ajuns!” În loc să ne plângem (ceea ce nu face decât să agraveze problema și să ne fure bucuria, cum i s-a întâmplat lui Iosif), noi privim în urmă la experiențele din care am crezut că nu vom scăpa niciodată și spunem: „Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine” (Geneza 50:20). Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi este acesta: Dumnezeu dorește să devii mai răbdător! Răbdarea este unul dintre cele nouă roduri ale Duhului Sfânt menționate în epistola lui Pavel către Galateni, capitolul 5. Dar este un rod care crește foarte încet și care se dezvoltă cel mai bine în solul necazurilor și al încercărilor. Unii dintre noi sunt la fel ca acea doamnă care se ruga: „Doamne, dă-mi răbdare și dă-mi-o acum!” Ne pare rău, dar asta este o rugăciune la care Dumnezeu nu va răspunde. Iacov ne învață: „să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi, întregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic” (Iacov 1:2-4). Dacă stai să te gândești, răbdarea înseamnă să te încrezi în Dumnezeu pentru lucruri precum „de ce”, și „când”… Astăzi, când privești în urmă la unele dintre lucrurile pe care ți le-ai dorit atât de mult și spre care te-ai fi năpustit – îți dai seama că Dumnezeu a tras hățurile și te-a împiedicat să intri în necazuri mari? Nerăbdarea este una dintre caracteristicile dominante ale copiilor; este o dovadă de imaturitate, inclusiv spirituală. Deci, fii răbdător!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Comparația fură bucuria"
Categorie: Invataturi biblice  Nu există niciun fel de bucurie când compari viața proprie cu viața altcuiva.5 minute · Ann Steiner Fostul președinte american Theodore Roosevelt a făcut...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre preacurvie?"
Categoria: Ce ne spune Biblia Ce este considerat „preacurvie” de Cuvântul lui Dumnezeu și care sunt consecințele acestui păcat?4 minute · Steve Lenk Preacurvia ia loc atunci când o persoană...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum îmi pot convinge prietenii să devină creștini?"
Categorie: Invataturi biblice  Când vine vorba de a convinge pe cineva să devină creștin, o viață credincioasă vorbește foarte puternic.5 minute · Ann Steiner Nimic de pe pământ nu se p...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce faci cu Biblia ta?"
Categorie: Invataturi biblice  Mai mult de 100 de milioane de Biblii sunt vândute în toată lumea anual. Câte dintre aceste Biblii chiar sunt citite? Ce înseamnă Biblia pentru tine, în viața...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce este fericirea desăvârșită?"
Categorie: Invataturi biblice  Chiar este posibil să găsești fericire desăvârșită în ciuda neliniștii pe care o întâlnești în fiecare zi?2 minute · Frank Ditlefsen De ce nu suntem mereu...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O viață plină de bucurie"
Categorie: Invataturi biblice  Mulți oameni își petrec toată viața lucruri care să îi facă fericiți, dar ce este bucuria și cum o putem experimenta?4 minute · Martha Evangelisti Chiar e...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Vrei să fii fericit?"
Categorie: Invataturi biblice  La această întrebare poate că nu este așa de greu să răspunzi. Dar cum poți de fapt să devii fericit? Cum poți să ajungi la mulțumire totală, pace și bucurie î...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Total liber!"
Categorie: Invataturi biblice  – Crucea este cu adevărat soluția pentru toate situațiile, spune Fedora entuziasmată. Fedora Lewis, din Detroit, USA, era chinuită de temperamentul ei tare. Ac...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O viață de transformare"
Categorie: Invataturi biblice  Ce face viața de ucenic atât de specială?6 minute · Lydia Pang Lydia a ales să trăiască o viață de ucenic. Ea experimentează o lucrare de transformare car...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Vindecare, credință și Dumnezeul miracolelor"
Categorie: Invataturi biblice  Noi avem un Dumnezeu care ne aude rugăciunile și are putere să vindece.7 minute · CreștinismActiv Putem fi siguri în credință în Dumnezeu căci El este Dum...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise