Stau uneori și mă întreb de ce oare unele texte din Scriptură, pe care le-am citit de zeci de ori nu le înțeleg așa cum le înțeleg acum? Avem fiecare momente când citim câte un pasaj din Cuvânt și după ce l-am terminat de citit parcă ni se deschide mintea, înțelegem mult mai profund semnificația cuvintelor, și ne întrebăm de ce oare de atâtea ori când am citit acel pasaj nu l-am înțeles în modul în care îl înțelegem acum? Îmi dau seama că inima mea nu era pregătită până acum să înțeleagă textul așa cum îl înțeleg. Viața de credință este o maturizare treptată, o umblare zi de zi cu Dumnezeu, azi înțeleg un lucru, mâine altul până când voi ajunge în împărăția cerurilor unde voi înțelege totul.
Am citit de atâtea ori pasajele în care este descris modul în care a intrat Isus în Templu și a răsturnat mesele vânzătorilor, dar parcă până acum nu am înțeles pe deplin semnificația acestui pasaj, și aplicarea lui la viața mea. Fiecare evanghelist redă secvența aceasta a curățirii Templului dar Ioan o face mult mai profund, identificând și un text din Psalmi care avea legătură cu ceea ce a făcut Isus și redă apoi dialogul dintre Iudei și Hristosul care a venit pe pământul moritorilor ca să împlinească planul Tatălui.
Oare ce anume era greșit în practicile de la Templu de l-a înfuriat pe Hristos atât de tare? Nu era sacrificarea boilor, a oilor și a porumbeilor o parte a ritualului stabilit de Dumnezeu? El a a spus ca toate aceste animale să fie aduse ca jertfă de vină pentru păcatul comis de om: Când cineva, fiind pus sub jurământ ca martor, va păcătui nespunând ce a văzut sau ce ştie, şi va cădea astfel sub vină, sau când cineva, fără să ştie, se va atinge de ceva necurat, fie de hoitul unei fiare sălbatice necurate, fie de hoitul unei vite de casă necurate, fie de hoitul unei târâtoare necurate, şi va băga apoi de seamă şi se va face astfel vinovat; sau când cineva, fără să ia seama, se va atinge de vreo spurcăciune omenească, de orice spurcăciune care face pe cineva necurat, şi va băga de seamă mai târziu şi se va face astfel vinovat; sau când cineva, vorbind cu uşurinţă, jură că are să facă ceva rău sau bine, şi nebăgând de seamă la început, bagă de seamă mai târziu, şi se va face astfel vinovat: Când cineva deci se va face vinovat de unul din aceste lucruri, trebuie să-şi mărturisească păcatul. Apoi să aducă lui Dumnezeu ca jertfă de vină, pentru păcatul pe care l-a făcut, o parte femeiască din turmă, şi anume, o oaie sau o capră, ca jertfă ispăşitoare. Şi preotul să facă pentru el ispăşirea păcatului lui. Dacă nu va putea să aducă o oaie sau o capră, să aducă Domnului ca jertfă de vină pentru păcatul lui două turturele sau doi pui de porumbel, unul ca jertfă de ispăşire, iar celălalt ca ardere de tot. Să le aducă preotului, care va jertfi întâi pe cea care are să slujească drept jertfă de ispăşire. Preotul să-i frângă cu unghia capul de la grumaz, fără să-l despartă; să stropească un perete al altarului cu sângele jertfei de ispăşire, iar celălalt sânge să-l stoarcă la picioarele altarului; aceasta este o jertfă de ispăşire. Cealaltă pasăre s-o pregătească drept ardere de tot, după rânduielile aşezate. Astfel va face preotul pentru omul acesta ispăşirea păcatului pe care l-a făcut, şi i se va ierta (Levitic 5:1-10). Problema era că lucrurile nu se mai făceau cum Dumnezeu le-a rânduit. Când evreul păcătuia, el trebuia să se ducă în grajd, să ia mielul pe care l-a crescut cu trudă, la care îi dădea de mâncare în fiecare zi și pe care îl scotea la pășune îngrijindu-se de el ca să nu îl sfâșie lupii, să îl lege cu o funie și apoi să meargă pe jos din ținutul lui până la Ierusalim la Templu, gândindu-se pe tot acest drum că în locul mielului el ar fi trebuit să moară pentru păcatele săvârșite. Însă probabil oamenii cu spirit atreprenorial și prin acceptul preoților, au găsit o modalitate prin care animalele să fie vândute în Templu, și evreul de rând nu mai trebuia să vină de acasă împreună cu animalul, ci îl cumpăra direct de la Templu și îl ducea la preot pentru jertfă. Lucrurile erau făcute ca să fie mai ușoare pentru om, să nu necesite un efort prea mare, pe când jertfa însăși lucrul acesta înseamnă.
Așadar de aceea Isus a intrat în Templu și a răsturnat mesele vânzătorilor, spunându-le iudeilor că nu au înțeles nimic din tot ceea ce reprezintă jertfa. Aceeași atitudine o vedem și la Tatăl când prin glasul prorocului Isaia își anunță poporul că s-a săturat de ei căci au unui nelegiuirea cu sărbătoarea: Ascultaţi cuvântul Domnului, căpetenii ale Sodomei! Ia aminte la Legea Dumnezeului nostru, popor al Gomorei!"Ce-Mi trebuie Mie mulţimea jertfelor voastre, zice Domnul. Sunt sătul de arderile de tot ale berbecilor şi de grăsimea viţeilor; nu-Mi place sângele taurilor, oilor şi ţapilor. Când veniţi să vă înfăţişaţi înaintea Mea, cine vă cere astfel de lucruri, ca să-Mi spurcaţi curţile? Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, Sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea! Urăsc lunile voastre cele noi şi praznicele voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi. Când vă întindeţi mâinile, Îmi întorc ochii de la voi; şi oricât de mult v-aţi ruga, n-ascult, căci mâinile vă sunt pline de sânge! (Isaia 1:10-15)
Acum avem în fața noastră un Hristos preocupat să curățească Templul iar apoi mută lucrurile la un alt nivel mai mare, spunând că Templul este trupul său, iar mai târziu prin apostoli că și trupurile noastre sunt Temple ale Duhului Sfânt. Nu știti că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuiește în voi și pe care L-ați primit de la Dumnezeu? Și că voi nu sunteți ai vostri? (1Cor. 6:19)
Deja lucrurile devin serioase, și nouă ne place un Hristos plin de putere care să vindece de boli trupurile noastre, și venim cu rugăciuni aprinse înaintea Lui cerându-i vindecare. Dar oare câți dintre noi ar vrea un Hristos care să intre în Templul nostru și plin de râvnă să facă curățire?
Uitați-vă în Templele voastre interioare și veți vedea câte mese pline de mizerie sunt: avem cate o masă pentru fiecare faptă a firii, dar poate cuvintele din Galateni ni se par prea dure: faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu (Galateni 5:19-21). Însă în fața unui Hristos care are puterea să curețe nu trebuie să fim ipocriți sau fățarnici cum spune El. Să ne privim fiecare Templul nostru, să identificăm lucrurile murdare și să-l lăsăm pe Hristos să facă curățire.
Următoarea întrebare ce se pune este: de ce vrea Dumnezeu să ne curățească? Să ne uităm la exemplul lui Isaia: Atunci am zis: "Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!" Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu cleştele de pe altar. Mi-a atins gura cu el şi a zis: "Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit!" Am auzit glasul Domnului, întrebând: "Pe cine să trimit şi cine va merge pentru Noi?" Eu am răspuns: "Iată-mă, trimite-mă!" (Isaia 6:5-8). Pentru a putea duce mesajul lui Dumnezeu trebuie să fi curat, înainte de a te folosi El în lucrare trebuie întâi să fim curățiți, nelegiuirile noastre îndepărtate. Deci cine vrea să fie folosit de Dumnezeu trebuie prima dată să se lase curățit.
Să ne rugăm așadar ca Hristos să vină cu aceeași râvnă și pentru curățirea Templelor noastre.
