text Studii

cu ce scop Dumnezeu ingaduie ispita?

de Dumitru Chitic
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dumitru Chitic

 

1 Corinteni 10:12-13
"Astfel dar, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă. Nu v-a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngăduisă fiţi ispitiţipeste puterile voastre; ci împreună cu ispita,  a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda."
 
Înainte de a trece la subiectul de bază, aş vrea să menţionez cîteva formule în raport cu ispita.
Conceptul biblic despre ispită nu conţine doar ideea de seducţie, ci şi punerea la încercare a unui om. Ispita vine doar din partea lui Satan, dar cu permisiunea lui Dumnezeu.
Ispita in sine nu este păcat. Cristos a fost ispitit ca şi noi, dar a rămas fără păcat. Evrei 4:15
Ispita devine păcat numai atunci cînd omul cedează în faţa ei, acceptînd sugestia lui Satan. 
Acum să trecem la textul din Epistola către Corinteni. Apostolul  Pavel le aminteşte celor din Corint despre poporul Israel în speranţa că aceştea să nu repete greşelile stămoşeşti. Însă, dacă cineva refuză avertizarea prin învăţătura biblică, susţinînd că este tare, - poate sta în picioare, - atunci Dumnezeu îl testează îngăduind ispita sau încercarea. 
Ne testează puterea
... şi Dumnezeu care este credincios nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre...
Observăm aici credincioşia lui Dumnezeu. Nu greşeşte, nu dormitează, El este unic. Dacă cedăm în faţa ispite nu înseamnă că Dumnezeu a permis o doză prea puternică de ispită, ci doar că nu am dorit să ne folosim puterea. 
Matei 26:36-46
În Ghetsimani Isus îi îndeamnă pe ucenici să se roage, ca să nu cadă în ispită, însă ei renunţă la rugăciune şi acceptă somnul. Puterea asupra ispitei vine prin rugăciune, nu prin somn. Puţin mai tîrziu îl vedem pe Petru căzînd în ispită. Furios el scoate sabia şe taie urechea slujbaşului marelui preot.
De cîte ori în faţa ispitei scoatem şi noi „sabia”? crezînd că aceasta este strategia optimă în lupta cu Satan. Biruitori asupra ispitei suntem atunci cînd ne căpătăm puterea prin rugăciune.
Împreună cu ispita este pregătită şi biruinţa.
...ci împreună cu ispita a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea...
Noi suntem tentaţi să dorim biruinţa fără război spiritual, cerul – dar fără calea suferinţei. Însă Dumnezeu le pune împreună.
Poate vi s-a întîmplat vreodată, să căutaţi piese de schimb pentru automobilul dvs. defect. Însă la magazin aflaţi cu stupefacţie că piesa pe care o căutaţi este vîndută doar împreună cu alta. Amîndouă făcînd un întreg. Dvs. nu aveţi nevoie de amîndouă, dar fiindcă o doriţi pe prima, o luaţi şi pe a doua, fiindcă aşa sunt aduse de la uzină. Noi nu avem nevoie de ispită, ci de biruinţă, dar fiindcă biruinţa o putem căpăta doar atunci cînd trecem prin ispită – le primim pe amîndouă.
O altă latură din acest verset este calea prin care putem ieşi din ispită. Sunt oameni care se lasă bireiţi de ispită, scuzîndu-se apoi că au căutat o soluţie, dar nu au găsit-o. Oare să fie atît de necredincios Dumnezeu să nu le fi oferit şansa de biruinţă?
Geneza 39:7-12
În prima carte a Bibliei îl vedem pe Iosif iesind triumfător din ispită. Femeia lui Potifar l-a ispitit mai multe zile, dar el nu a cedat. A căutat insistent o cale spre a ieşi biruitor, în cele din urmă lăsîndu-şi haina şi fugind.
Pentru fiecare dintre noi Dumnezeu a pregătit o soluţie, noi, doar trebuie s-o căutăm.
3.Ne testează răbdarea.
  ...ca s-o puteţi răbda.
În epistola lui Iacov 1:12 ni se spune că, dacă vrem să primim cununa, trebuie să răbdăm ispita. 
Mulţi dintre noi, trecînd prin ispită cîrtesc, fiind nemulţumiţi; în loc să le treacă cu speranţă şi răbdare.
Exod 17:1-7
  Acest pasaj ne vorbeşte despre poporul Israel care părăsiseră Egiptul, urmînd drumul spre Canaan. După mai multe zile de mers prin pustie, poporul ajunge la Refidim, unde se aşteptau să găsească apă - însă apă n-au găsit. Atunci au început să cîrtească împotriva lui Moise, omiţăndu-L pe Dumnezeul care le-a îndulcit apele amare de la Mara. Poporul nu dă dovadă de răbdare în această situaţie. Călătoria lor spre Canaan trebuia să dureze 40 de zile, însă din cauza caracterului lor nerăbdător, Dumnezeu i-a ţinut 40 de ani pentru a le preda o lecţie destul de amară, şi numai după aceia au intrat în Canaan.
În Canaanul ceresc nu putem intra dacă nu am învăţat lecţia răbdării aici, jos.
În concluzie putem spune că ispita, încercările au drept scop maturizarea noastră. Să nu ne lăsăm amăgiţi de autocompătimire, fiindcă Dumnezeu a pregătit cerul pentru acei care au dat dovadă de putere în ispită, care au putut vedea o cale de ieşire din ea, şi care au manifestat răbdare. 
Amin.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Resursa multipla TEST2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Resursa Test 2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Adventist
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Dumnezeu Duhul cel veşnic a fost activ împreună cu Tatăl şi cu Fiul în lucrarea de creare a lumii, de întrupare şi de răscumpărare. El i-a ins...
de Resurse pentru Crestini 12 februarie 2024 Citeste mai mult >>
Test pacea lui Dumnezeu Pacea lui Dumnezeu
Test de continut articol aici
de Resurse pentru Crestini 02 februarie 2024
Test 2 Cugetari
Aceasta este o resursa de test
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023
Asociatia ,,Speranta pentru Romania'' lanseaza eSperanta.ro - magazin caritabil de cadouri personalizate Editorial
Dragilor, suntem bucurosi sa va anuntam lansarea magazinului online caritabil eSperanta (www.esperanta.ro).eSperanta.ro este un proiect al asociatiei ,,Misiunea Speranta pentru Romania'', un pas inova...
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023 Citeste mai mult >>
Zi de curățenie Poezii
1105. ZI DE CURĂȚENIESă scriu un gând eu m-am opritCăci mă cam tem, m-am rătăcitȘi iată, am staționatȘi un pic mai dur, analizat.Mă tem că nu mă recunoscDeși credeam că mă cunosc,O curățenie am pornit...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Gânduri Poezii
1104. GÂNDURIDe multe ori ne temem să spunem ce gândim,Nu vrem pe al nostru seamăn, nu vrem să îl rănim,Dar nu ne oprim o clipă ca să analizămPoate-n tăcerea noastră mai rău îl atacăm,Mai rău îi facem...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise