text Studii

ZIDEȘTE-ȚI FERICIREA NU PE BUNĂSTARE, CI PE PUTEREA LUI DUMNEZEU!

de Igor Opincă
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Igor Opincă

“Căci, chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da niciun rod, rodul măslinului va lipsi şi câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule şi nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele! Domnul Dumnezeu este tăria mea…” (Habacuc 3:17-19)

Habacuc a trăit în vremuri dificile, nu era mare probabilitatea, ca lucrurile să se îmbunătățească. Situația putea să se înrăutățească atât de mult, încât fiecare zi din viață avea să fie un chin (fără roade și fără mâncare). O astfel de situație nu era bună. Nimic nu era bun! Totuși Habacuc și-a liniștit sufletul. Cum a reușit? Probabil s-a înșelat pe el însuși? Poate, a ignorat realitatea?

Împlinirea Lui Habacuc se explică prin aceea, că și-a construit fericirea nu pe împrejurările vieții (pe bunurile materiale, pe care Dumnezeu le-a dat), ci pe cunoașterea Lui Dumnezeu și a puterii Lui. Indiferent de aceea, că lucrurile puteau să se înrăutățească, el a putut zice: “eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele! Domnul Dumnezeu este tăria mea…” (Habacuc 3:18). El o obținut pace, pentru că s-a încrezut în Dumnezeu, în Acela pe Care l-a cunoscut (“Dumnezeul mântuirii mele”), și a primit în dar încrederea în puterea Lui Dumnezeu, dacă va veni ceasul greu!

- Dumnezeul mântuirii mele! Ajută-mă să țin minte, că temelia siguranței și speranței, nu sunt binecuvântările vremelnice, ci Tu – Domnul meu! Dacă deodată situația mea se va înrăutăți, ajută-mă să găsesc precum Habacuc, pace, bucurie și liniște în credință, că Tu, Dumnezeul meu, ești mai puternic decât împrejurările mele și mă vei salva! Ajută-mă să-mi dezvolt o astfel de bucurie în interior, când împrejurările schimbătoare, îmi amenință liniștea mea! Tu – puterea mea! În numele Lui Iisus Hristos te rog, amin.


Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opincă


“Căci, chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da niciun rod, rodul măslinului va lipsi şi câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule şi nu vor mai fi boi în grajduri, totuși Dumnezeu – Tu ești bucuria mea, puterea mea, veselia mea și cântarea mea!”

Cele mai recente resurse creștine scrise

Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Resursa multipla TEST2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Resursa Test 2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Adventist
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Dumnezeu Duhul cel veşnic a fost activ împreună cu Tatăl şi cu Fiul în lucrarea de creare a lumii, de întrupare şi de răscumpărare. El i-a ins...
de Resurse pentru Crestini 12 februarie 2024 Citeste mai mult >>
Test pacea lui Dumnezeu Pacea lui Dumnezeu
Test de continut articol aici
de Resurse pentru Crestini 02 februarie 2024
Test 2 Cugetari
Aceasta este o resursa de test
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023
Asociatia ,,Speranta pentru Romania'' lanseaza eSperanta.ro - magazin caritabil de cadouri personalizate Editorial
Dragilor, suntem bucurosi sa va anuntam lansarea magazinului online caritabil eSperanta (www.esperanta.ro).eSperanta.ro este un proiect al asociatiei ,,Misiunea Speranta pentru Romania'', un pas inova...
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023 Citeste mai mult >>
Zi de curățenie Poezii
1105. ZI DE CURĂȚENIESă scriu un gând eu m-am opritCăci mă cam tem, m-am rătăcitȘi iată, am staționatȘi un pic mai dur, analizat.Mă tem că nu mă recunoscDeși credeam că mă cunosc,O curățenie am pornit...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Gânduri Poezii
1104. GÂNDURIDe multe ori ne temem să spunem ce gândim,Nu vrem pe al nostru seamăn, nu vrem să îl rănim,Dar nu ne oprim o clipă ca să analizămPoate-n tăcerea noastră mai rău îl atacăm,Mai rău îi facem...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise