text Studii

UNUL DIN MOTIVE , DE CE DUMNEZEU NU RĂSPUNDE LA UNELE RUGĂCIUNI

de Igor Opincă
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Igor Opincă

Corneliu, sutașul roman, descris: “Omul acesta era cucernic şi temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului şi se ruga totdeauna lui Dumnezeu.”

În Faptele Apostolilor 10:4, Îngerul Domnului i-a zis lui Corneliu: “Rugăciunile şi milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, şi El Şi-a adus aminte de ele”. Ce doresc să evidențiez aici, anume, că în acest caz Dumnezeu nu a răspuns doar la rugăciunile lui Corneliu, care este descris la 10:2: “Omul acesta era cucernic şi temător de Dumnezeu”, dar și la ajutorul lui generos, acordat celor săraci, la milosteniile sale, la viața sa statornică.

Dumnezeul nostru Atotștiutor răspunde la TOATĂ VIAȚA NOASTRĂ, în care doar o mică parte, o ocupă rugăciunile (țesute în ea, ca într-o pânză). Aceasta înseamnă, că acel timp din viața noastră, când nu ne rugăm, are nu mai puțină importanță – posibil, mai multă – decât, acel timp când comunicăm cu Dumnezeu. Căci este scris în 1 Petru 3:7: “Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rândul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre, dând cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele care vor moşteni împreună cu voi harul vieţii, ca să nu fie împiedicate rugăciunile voastre”. Dumnezeu privește la felul cum trăiești, cum zidești relații, ci nu doar ascultă ce-I vorbești! Rugăciunea și viața de zi cu zi sunt de nesepărat. Și când dorim de la Dumnezeu răspunsuri la rugăciunile noastre, ochii Săi privesc viața noastră de zi cu zi. Ce vede El în viața voastră de zi cu zi? Căutăm răspunsuri la rugăciunile noastre, dar Dumnezeu răspunde la toată viața noastră, în fața ochilor Săi!

Dumnezeule, ajută-mă să Te cinstesc nu doar în rugăciuni!

Autor: Igor Opincă

Traducere: Repalov Veaceslav

Cinstește-L pe Dumnezeu nu doar în rugăciuni!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Resursa multipla TEST2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Resursa Test 2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Adventist
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Dumnezeu Duhul cel veşnic a fost activ împreună cu Tatăl şi cu Fiul în lucrarea de creare a lumii, de întrupare şi de răscumpărare. El i-a ins...
de Resurse pentru Crestini 12 februarie 2024 Citeste mai mult >>
Test pacea lui Dumnezeu Pacea lui Dumnezeu
Test de continut articol aici
de Resurse pentru Crestini 02 februarie 2024
Test 2 Cugetari
Aceasta este o resursa de test
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023
Asociatia ,,Speranta pentru Romania'' lanseaza eSperanta.ro - magazin caritabil de cadouri personalizate Editorial
Dragilor, suntem bucurosi sa va anuntam lansarea magazinului online caritabil eSperanta (www.esperanta.ro).eSperanta.ro este un proiect al asociatiei ,,Misiunea Speranta pentru Romania'', un pas inova...
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023 Citeste mai mult >>
Zi de curățenie Poezii
1105. ZI DE CURĂȚENIESă scriu un gând eu m-am opritCăci mă cam tem, m-am rătăcitȘi iată, am staționatȘi un pic mai dur, analizat.Mă tem că nu mă recunoscDeși credeam că mă cunosc,O curățenie am pornit...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Gânduri Poezii
1104. GÂNDURIDe multe ori ne temem să spunem ce gândim,Nu vrem pe al nostru seamăn, nu vrem să îl rănim,Dar nu ne oprim o clipă ca să analizămPoate-n tăcerea noastră mai rău îl atacăm,Mai rău îi facem...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise