text Studii

Primele gânduri

de Igor Opincă
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Igor Opincă


Un psalm al lui David.

Făcut când era în pustia lui Iuda

1 Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul meu, pe Tine Te caut! Îmi însetează sufletul după Tine, îmi tânjeşte trupul după Tine, într-un pământ sec, uscat şi fără apă.

2 Aşa Te privesc eu în Locaşul cel Sfânt, ca să-Ţi văd puterea şi slava.

7 Căci Tu eşti ajutorul meu şi sunt plin de veselie la umbra aripilor Tale.

8 Sufletul meu este lipit de Tine; dreapta Ta mă sprijină.

9 Dar cei ce caută să-mi ia viaţa se vor duce în adâncimile pământului; Psalmul 63

Când ”Inima oamenilor lui Israel s-a întors spre Absalom”, împăratul David s-a dus în pustia lui Iuda (2 Samuel 15:23-28; 16:2; 17:16). Chiar dacă din punct de vedere politic, nu-i mergeau lucrurile bine, totuși starea sufletului său este foarte bună. Toată ființa sa era însetată și tindea să comunice cu Domnul, la Care apelează: “Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul meu”. Această adresare demonstrează, că el are o relație personală și strânsă cu Domnul. “Tu eşti Dumnezeul meu” – comoara veșnică, Care e mereu cu tine, când ai pierdut toate celelalte. “Tu eşti Dumnezeul meu”- sursa suficientă de putere, în orice criză din viață. David Îl caută dis-de-dimineață, se gândește la El, chiar și în timpul nopților, când nu avea somn. La El găsește ajutor, bucurie și mângâiere!

Să nu ne răcim în relația noastră cu Domnul în timpul greutăților din viețile noastre! Fie ca relația cu Domnul să fie plină de pasiune și în inimile noastre, și primele gânduri noaptea sau dis-de-dimineață, să fie nu despre situația noastră dificilă, ci despre El! Fie ca aceasta să devină un obicei în diverse perioade din viețile voastre, ca să începeți ziua nouă gândindu-vă la Cel, Care vă ajută, sub a Cărui aripă sunteți liniștiți și vă simțiți bine!

În privința aceasta Richard Baxter a zis astfel: “Fie ca primele gânduri după trezire să fie despre Domnul; îndreptați-vă cu respect profund și mulțumire, inimile spre El, pentru ceea ce va bucurat recent, și rugați-L să vă ofere o nouă zi. Lăsați cugetul vostru să vă cerceteze, când alte gânduri zilnice se ivesc primele. Gândiți-vă la mila Domnului, care S-a manifestat prin faptul că v-ați odihnit noaptea, și la câți oameni au petrecut noaptea în iad; mulți – în închisori; mulți – în frig și în greutăți; cât de mulți oameni suferă în agonie din cauza durerilor și bolilor, obosiți din cauza că de mult timp au stat țintuiți la pat și au obosit de viață. Gândiți-vă cât de multe suflete au fost chemate noaptea și s-au înfățișat înaintea Domnului și gândiți-vă cât de repede trec zilele! Încă puțin și ultima zi din viața voastră va veni! Observați ce nu ajunge sufletului vostru în pregătirea de zi cu zi și căutați-L pe Domnul și nu zăboviți.”

- Dumnezeule! Tu ești Dumnezeul meu! Ajută-mă din zi în zi să fiu conștient de nevoia adâncă pentru Tine, să primesc bucurie de la comunicarea cu Tine și să fiu cu toată ființa însetat după Tine! Ajută-mă ca primele gânduri, ale fiecărei zile noi să le dedic Ție, să mă gândesc la felul cum Tu mă ajuți din milă, dându-mi putere ca să trăiesc în situația dificilă, cum mă păzești de pericole vizibile și care nu sunt vizibile, chiar dacă nu pot număra tot, ce ai făcut și faci pentru mine! Te rog în numele Domnului și Mântuitorului meu Iisus Hristos. Amin.

Autor: Igor Opincă Traducere: Repalov Veaceslav

Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul meu, pe Tine Te caut! (Psalmul 63:1a)

Cele mai recente resurse creștine scrise

Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Resursa multipla TEST2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Resursa Test 2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Adventist
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Dumnezeu Duhul cel veşnic a fost activ împreună cu Tatăl şi cu Fiul în lucrarea de creare a lumii, de întrupare şi de răscumpărare. El i-a ins...
de Resurse pentru Crestini 12 februarie 2024 Citeste mai mult >>
Test pacea lui Dumnezeu Pacea lui Dumnezeu
Test de continut articol aici
de Resurse pentru Crestini 02 februarie 2024
Test 2 Cugetari
Aceasta este o resursa de test
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023
Asociatia ,,Speranta pentru Romania'' lanseaza eSperanta.ro - magazin caritabil de cadouri personalizate Editorial
Dragilor, suntem bucurosi sa va anuntam lansarea magazinului online caritabil eSperanta (www.esperanta.ro).eSperanta.ro este un proiect al asociatiei ,,Misiunea Speranta pentru Romania'', un pas inova...
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023 Citeste mai mult >>
Zi de curățenie Poezii
1105. ZI DE CURĂȚENIESă scriu un gând eu m-am opritCăci mă cam tem, m-am rătăcitȘi iată, am staționatȘi un pic mai dur, analizat.Mă tem că nu mă recunoscDeși credeam că mă cunosc,O curățenie am pornit...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Gânduri Poezii
1104. GÂNDURIDe multe ori ne temem să spunem ce gândim,Nu vrem pe al nostru seamăn, nu vrem să îl rănim,Dar nu ne oprim o clipă ca să analizămPoate-n tăcerea noastră mai rău îl atacăm,Mai rău îi facem...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise