text Studii

CERCETEAZĂ-TE PE TINE ÎNSUȚI

de Igor Opincă
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Igor Opincă

2 Corinteni 13:5 “Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă. Pe voi înşivă cercaţi-vă.”

Cu aceste cuvinte apostolul Pavel ne-a dat, așa să zicem “o lupă”, atât lor, bisericii Domnului din Corint, cât și nouă, credincioșilor din prezent.

Să ne analizăm cu de-amănuntul, să ne analizăm intențiile inimilor noastre și comportamentul nostru, să ne cercetăm credința, căci ne putem înșela foarte ușor, iar o astfel de rătăcire este foarte periculoasă: “Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n-are fapte? Poate oare credinţa aceasta să-l mântuiască?” (Iacov 2:14). Întreabă-te, Hristos locuiește în tine? Ai observat vreo schimbare în viața ta – îți place modul de viață trăit în sfințenie, urăști păcatul, îți iubești aproapele, trăiești un mod de viață fără păcat, asculți de Cuvântul Lui Dumnezeu, trăiești un mod de viață, care nu se aseamănă cu modul de viață a oamenilor păcătoși?

Dar, în timp ce te analizezi, fii atent(ă)! Dacă cercetarea ta însuți te duce la disperare, la o stare în care nu vezi vreo ieșire din situație, dacă te face să te concentrezi doar pe tine însuți, ci nu îți îndreaptă privirea spre Hristos, atunci ai căzut de la credință. Charles Spurgeon a zis odată: „Toate lucrurile care ne fac să cădem de la credință – răutatea, cercetarea personală, care te ne duce spre o altă direcție, ci nu spre Hristos.”

Cercetarea ta însuți nu trebuie să fie asemenea cu o căldare de apă, care este vărsată peste focul credinței, ci invers, ea trebuie să fie un combustibil pentru focul credinței. Cercetarea credinței trebuie să te ajute să vezi, la ce lucrează Dumnezeu în tine, și să-ți dea un impuls, să mergi înainte hotărât(ă), cu speranța că vei avea parte de schimbări bune în viitor, știind că Acela care a început în noi această bună lucrare o va duce la capăt până în ziua lui Isus Cristos (Filipeni 1:6).

De aceea, vino la Cuvântul Domnului, ascultă glasul Domnului și fie ca lumina Lui, să lumineze în întuneric, și să creeze o atmosferă prielnică pentru o cercetare bună și pentru schimbare.

Căci anume Evanghelia aduce speranță pentru iertare în urma cercetării. Dumnezeu ne iubește, chiar dacă cunoaște toate cele mai rele lucruri pe care le-ai făcut! Nu ne face după păcatele noastre, nu ne pedepseşte după fărădelegile noastre (Psalmii 103:10). De asemenea, Dumnezeu ne promite, că dacă ne vom mărturisi păcatele, El este credincios și drept, ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire (1 Ioan 1:9). Doar când ne aflăm lângă dragostea Lui Dumnezeu față de noi, care ne ține în siguranță, vom putea să ne cercetăm pe noi înșine cu smerenie, cu încredere, și vom avea o cercetare, care ne va aduce roade. Vom vedea cât suntem de prețioși și vom înțelege cât este de grav păcatul nostru în ochii Lui Dumnezeu, vom înțelege slava pe care o primim împreună cu personalitatea nouă, și de asemenea viitorul, pe care îl vom primi în Hristos. Aceasta ne învață să-L prețuim mai mult pe Hristos, ne face ca mai mult timp să privim la Hristos, ci nu la noi înșine. Căci noi ne schimbăm nu atunci când privim la noi înșine, ci atunci când privim la Hristos (2 Corinteni 3:18). Renumitul Robert Murray M'Cheyne a zis odată: “De fiecare dată când te privești odată pe tine însuți, privește de 10 ori spre Hristos.”

De aceea văzând strălucirea slavei Domnului, să ne schimbăm, devenind tot mai asemenea Lui! Fie ca Dumnezeu Iisus Hristos să ne binecuvânteze la aceasta! Amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opincă

“Şi noi dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte” (Evrei 12:1-2)

Cele mai recente resurse creștine scrise

Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Resursa multipla TEST2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Resursa Test 2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Adventist
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Dumnezeu Duhul cel veşnic a fost activ împreună cu Tatăl şi cu Fiul în lucrarea de creare a lumii, de întrupare şi de răscumpărare. El i-a ins...
de Resurse pentru Crestini 12 februarie 2024 Citeste mai mult >>
Test pacea lui Dumnezeu Pacea lui Dumnezeu
Test de continut articol aici
de Resurse pentru Crestini 02 februarie 2024
Test 2 Cugetari
Aceasta este o resursa de test
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023
Asociatia ,,Speranta pentru Romania'' lanseaza eSperanta.ro - magazin caritabil de cadouri personalizate Editorial
Dragilor, suntem bucurosi sa va anuntam lansarea magazinului online caritabil eSperanta (www.esperanta.ro).eSperanta.ro este un proiect al asociatiei ,,Misiunea Speranta pentru Romania'', un pas inova...
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023 Citeste mai mult >>
Zi de curățenie Poezii
1105. ZI DE CURĂȚENIESă scriu un gând eu m-am opritCăci mă cam tem, m-am rătăcitȘi iată, am staționatȘi un pic mai dur, analizat.Mă tem că nu mă recunoscDeși credeam că mă cunosc,O curățenie am pornit...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Gânduri Poezii
1104. GÂNDURIDe multe ori ne temem să spunem ce gândim,Nu vrem pe al nostru seamăn, nu vrem să îl rănim,Dar nu ne oprim o clipă ca să analizămPoate-n tăcerea noastră mai rău îl atacăm,Mai rău îi facem...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise