text Studii

Există extratereştri?

de Alexandru Curbet
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Alexandru Curbet

Persoanele care cred în extratereştri acceptă că viaţa a apărut pe Terra prin evoluţie!

Să explic: evoluţia presupune faptul că viaţa pe Pământ a apărut din întâmplare, din nimic. Dacă a apărut din nimic pe acest Pământ – logic ar fi să apară din nimic şi pe alte planete.

Biblia spune că Dumnezeu a creat omul – parte bărbătească şi parte femeiască:

Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ. ” Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.
Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ. ” (Genesa 1: 26-28)

Viaţa pe alte planete nu poate avea loc!

Din toate planetele sistemului solar – nici o planetă nu are condiţiile necesare pentru a susţine o viaţă complexă. Atât planetele de tip terestru (Mercur, Venus, Marte, Pluto) cât şi giganţii gazoşi (Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun) fie că au temperature mai mici de – 140ºC, fie că nu au atmosferă, fie că sunt prea fierbinţi(+400ºC).

Din tot sistemul nostru solar – suntem singura planetă locuită de fiinţe inteligente.

Distanţa până la alte sisteme solare este imensă!

Dacă extratereştri ar exista – ei ar fi nevoiţi să parcurgă distanţe uriaşe. Cea mai apropiată stea Alfa –Centaur se află la aproximativ 4 ani lumină (adica distanta care o parcurge lumina timp de 4 ani).

Dacă extratereştri ar avea viteze impresionante de 1000 km/s atunci extratereştrilor le-ar trebui să parcurgă această distanţă timp de 1200 de ani. Chiar şi la presupunerea că s-ar putea mişca cu viteza de 10. 000 km/s – le-ar trebui să ajungă până la Pământ şi înapoi – 240de ani!

Puneţi-vă întrebarea: de ce ar străbate o navă distanţa de 37. 843. 200. 000. 000 km doar pentru a fi văzută şi apoi să plece înapoi?

Condiţiile pentru ca pe alte planete să existe viaţă sunt:

– să existe apă lichidă
– soarele să nu fie prea mare (o stea pitică – destul de rară)
– planeta să aibă camp magnetic puternic – care s-o protejeze de radiaţiile de pe stea.
– planeta să aibă masă mare, pentru ca şi câmpul magnetic să fie suficient de mare
– să fie destul de aproape de steaua în jurul căreia se roteşte pentru ca apa să fie în stare lichidă.
– să aibă un satelit cu masa comparativ mare care să-i stabilizeze înclinarea axei.
– să se afle în zona locuibilă a galaxiei –nici prea aproape de nucleul galaxiei, dar nici prea departe.
– crusta planetei să fie suficient de subţire.
– planeta să fie acoperită cu apă în proporţie de 70% pentru a permite diversitatea vieţii.
– În apropiere să aibă giganţi gazoşi pentru ca să fie protejată de eventuale coliziuni cu corpuri cereşti.
– să aibă o atmosferă din azot şi oxigen (transparentă) care să nu permită existenţa efectului de seră (ca şi pe Venus).
– ş. a.

Statistic – aproape că nu există planete care să respecte aceste condiţii. Aceasta fiind dovada că suntem foarte rari în univers.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Resursa multipla TEST2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Resursa Test 2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Adventist
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Dumnezeu Duhul cel veşnic a fost activ împreună cu Tatăl şi cu Fiul în lucrarea de creare a lumii, de întrupare şi de răscumpărare. El i-a ins...
de Resurse pentru Crestini 12 februarie 2024 Citeste mai mult >>
Test pacea lui Dumnezeu Pacea lui Dumnezeu
Test de continut articol aici
de Resurse pentru Crestini 02 februarie 2024
Test 2 Cugetari
Aceasta este o resursa de test
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023
Asociatia ,,Speranta pentru Romania'' lanseaza eSperanta.ro - magazin caritabil de cadouri personalizate Editorial
Dragilor, suntem bucurosi sa va anuntam lansarea magazinului online caritabil eSperanta (www.esperanta.ro).eSperanta.ro este un proiect al asociatiei ,,Misiunea Speranta pentru Romania'', un pas inova...
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023 Citeste mai mult >>
Zi de curățenie Poezii
1105. ZI DE CURĂȚENIESă scriu un gând eu m-am opritCăci mă cam tem, m-am rătăcitȘi iată, am staționatȘi un pic mai dur, analizat.Mă tem că nu mă recunoscDeși credeam că mă cunosc,O curățenie am pornit...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Gânduri Poezii
1104. GÂNDURIDe multe ori ne temem să spunem ce gândim,Nu vrem pe al nostru seamăn, nu vrem să îl rănim,Dar nu ne oprim o clipă ca să analizămPoate-n tăcerea noastră mai rău îl atacăm,Mai rău îi facem...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise