text Predici

Timpul cel din urmă!

de Virgil Vîrstă
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Virgil Vîrstă

Timpul cel din urmă!

Vreau să spun câteva cuvinte despre mine, dar în tot ceea ce voi spune, cred că se vor regăsi multe suflete care vor citi acest mesaj.

Sunt ultimele ceasuri din anul 2021 și dacă m-ar întreba cineva: când a trecut, unde s-a dus anul acesta, unde a plecat, unde l-aș mai putea întâlni ca să îndrept și să corectez unele lucruri pe care nu le-am făcut prea bine, aș răspunde foarte repede: Este aici!

Nu s-a dus nicăieri!

Și nu pleacă: S-a așezat pe umerii mei, ca să mai adauge o greutate și totuși mă întorc cu mulțumire și recunoștință spre Domnul, pentru că am petrecut fiecare zi sub supravegherea Sa.

Îi sunt recunoscător că, așa ca o mamă care îngrijește de copilul ei, așa s-a ocupat Domnul de mine.

Și-a înălțat fața în fiecare zi și m-a ocrotit.

Când mi-a fost mai greu, m-a luat pe brațele sale și m-a purtat.

M-a păzit de „molima” care bântuie ziua în amiaza mare.

A oprit în fiecare dimineață, carul biruinței Sale în dreptul inimii mele și m-a invitat să urc lângă El și astfel am călătorit împreună cu Domnul, încă 365 de zile, de viață.

Mi-a dat trecere înaintea oamenilor, când am avut nevoie de ei.

Mi-a deschis ușile atunci când am avut nevoie să intru undeva ca să rezolv o problemă.

M-a ridicat, atunci când m-am prăbușit la pământ; m-a mângâiat, atunci când eram întristat.

A ridicat barierele din calea mea, ca să pot să trec dincolo ca să-L slujesc.

Ce va aduce anul care vine și în care intrăm peste câteva ceasuri? Nu știu să vă spun!

Domnul Isus ne spune foarte clar în privința aceasta: „Nu este treaba voastră să știți vremurile și soroacele!”

Așa că, sunt liniștit și îmi pun viața și nădejdea în mîna Domnului!

Un lucru știu, și vi-l spun!

Este timpul cel din urmă, și nu ne putem permite să-l petrecem fără Domnul Isus Cristos, nici măcar un ceas!

Vreau să închei cu sfatul pe care ni-l dă apostolul Pavel în 1 Corinteni 13:12 „Spuneți-vă unii altora sănătate, cu o sărutare sfântă!”

Domnul să vă dea sănătate trupească, sănătate sufletească și sănătate duhovnicească.

Domnul să ne dea tuturor sănătate în credință!

Avem mare nevoie de o credință sănătoasă în vremea aceasta de tulburare generală și neliniște socială!

Am vrut să vă urez, ca toată lumea: La mulți ani!

Dar mă gândesc, că este prea puțin; de aceea vă urez tuturor, din toată inima: Viață veșnică!

Dumnezeu să asculte urarea pe care v-o fac!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Resursa multipla TEST2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Resursa Test 2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Adventist
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Dumnezeu Duhul cel veşnic a fost activ împreună cu Tatăl şi cu Fiul în lucrarea de creare a lumii, de întrupare şi de răscumpărare. El i-a ins...
de Resurse pentru Crestini 12 februarie 2024 Citeste mai mult >>
Test pacea lui Dumnezeu Pacea lui Dumnezeu
Test de continut articol aici
de Resurse pentru Crestini 02 februarie 2024
Test 2 Cugetari
Aceasta este o resursa de test
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023
Asociatia ,,Speranta pentru Romania'' lanseaza eSperanta.ro - magazin caritabil de cadouri personalizate Editorial
Dragilor, suntem bucurosi sa va anuntam lansarea magazinului online caritabil eSperanta (www.esperanta.ro).eSperanta.ro este un proiect al asociatiei ,,Misiunea Speranta pentru Romania'', un pas inova...
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023 Citeste mai mult >>
Zi de curățenie Poezii
1105. ZI DE CURĂȚENIESă scriu un gând eu m-am opritCăci mă cam tem, m-am rătăcitȘi iată, am staționatȘi un pic mai dur, analizat.Mă tem că nu mă recunoscDeși credeam că mă cunosc,O curățenie am pornit...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Gânduri Poezii
1104. GÂNDURIDe multe ori ne temem să spunem ce gândim,Nu vrem pe al nostru seamăn, nu vrem să îl rănim,Dar nu ne oprim o clipă ca să analizămPoate-n tăcerea noastră mai rău îl atacăm,Mai rău îi facem...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise