text Predici

Învelitoarea femeii pentru rugăciune este părul lung.

de Anonim
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anonim

O doctrină interesantă și foarte importantă cu privire la aceea, ca femeile să-și acopere capul, care este interpretată incorect, ba chiar unii zic, că este cel mai dificil loc din Noul Testament. Nimic de acest gen! Totul este din cauza, că unii traducători, care au tradus prima parte al capitolului 11, din prima Epistolă către Corinteni, nu s-au ținut de context.

Cuvântul grecesc κεφαλὴ (SG2776, kăfală) nu întotdeauna semnifică „cap,” dar de asemenea și „căpetenie,” fix în fix, precum „căpetenia unei țări!”

Versetul cheie și fundamental cu privire la „acoperirea capului” este versetul 3, unde Pavel ne dă o definiție clară, cu privire la aceea, ce și cine este „capul.” Din cauza că au trecut cu vederea acest verset, lucrătorii religioși au transformat primele 16 versete, al capitolului 11 al Epistolei către Corinteni, într-o formă de evlavie zadarnică, care pur și simplu nu poate fi primită de un om, care are o minte sănătoasă. Căci, într-adevăr, este mai ușor să le impui pe surori, să-și acopere capul său nevinovat, decât să se supună într-adevăr bărbaților lor în toate lucrurile!

Aici, ca atare nu se vorbește despre batiste, despre chipiuri, despre ștergare, și despre învelitori.

1 Corinteni 11:1-16 ne vorbește despre supunere și despre căpetenie, despre ierarhie, slavă, și dezonorare, despre succesul duhovnicesc și din viață. Capul în 1 Corinteni 11:1-16 – căpetenie, ci nu capul, care face parte din trupul omenesc, pe care îl spălăm, îl pieptănăm, îl păzim de lovituri și de leziuni.

O femeie, care nu se supune soțului ei, este comparată cu o curvă, pe care au tuns-o cu sila chel, pentru ca ea să fie văzută de toți, că ea – nu se supune, și rezultatul nesupunerii – o femeie curvă. Aici Pavel poruncește, ca femeia, ce nu se supune bărbatului ei, care se urcă pe capul bărbatului, să-și tundă capul chel, pentru ca toți să vadă, că ea este foarte aproape de rușinea acelei femei curve, care este ridiculizată de toată societatea. Dacă pentru ea o astfel de acțiune – este rușine și dezonoare, atunci unica cale de scăpare – să fie supusă bărbatului ei, și să-l ajute pe bărbatul ei, să rămână supus Capului său – Hristos.

Iar bărbatului îi este poruncit să se supună Lui Hristos, căci Iisus este Capul bărbatului – nu pastorul, nu soția, nu papa de la Roma - căci dacă nu se supune Lui Hristos, atunci acest bărbat este un om de nimic, ci nu un bărbat adevărat.

Și ce este interesant, precum bărbatul trebuie s-o acopere pe soția lui, cu autoritatea lui, cu dragostea și cu vitejia lui, la fel și soția trebuie să-l acopere pe soțul său cu dragoste, cu supunere, și cu rugăciune, și atunci toți își vor primi slava, și doar așa va fi instaurată supremația, ierarhia, pe care a prevăzut-o Însuși Dumnezeu.

De asemenea la versetul 10 femeia primește un bonus, dacă ea se supune bărbatului, și autorității lui – va fi slujită și ajutată de îngerii Lui Dumnezeu, fix în fix, cum l-au ajutat pe Lot, care își chinuia zilnic sufletul său neprihănit, locuind lângă cei nelegiuiți și lângă oameni imorali, dar a primit în ospeție, fără să cunoască – pe însăși îngerii Lui Dumnezeu, și pe Însuși Fiul Omului. Dar soția lui, care a prins momeala lumii aceleia, s-a transformat în sare, din cauza că nu s-a supus pe deplin căpeteniei și autorității bărbatului ei.

Toate traducerile, traduc chipiuri și batiste, traducerea nouă, traduce corect, pentru cineva este o traducere eretică, dar pentru ceilalți este o traducere revoluționară, care este în conformitate cu contextul, și care se focusează în context, pe Căpetenie, Dumnezeu Tatăl > Dumnezeu Fiul > Bărbatul > Femeia, ci nu pe batiste.

Și în final, dacă cineva pur și simplu este încăpățânat(ă) și nu vede «învelitoarea», deci la versetul 15 se vorbește despre învelitoarea fizică a femeii, care are un respect deosebit față de Dumnezeu – Părul lung!

Te rog ține cont, că toate versetele din 1 Corinteni 11:1-16 – Context! ! !

Mai jos citez traducerea nouă

1 Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos. 2 Vă laud că în toate privinţele vă aduceţi aminte de mine şi că ţineţi învăţăturile întocmai cum vi le-am (Cuvântul Lui Dumnezeu) dat! 3 Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este capul lui Hristos. 4 Orice bărbat care se roagă sau proroceşte în timp ce nu se supune Căpeteniei (Capului său Hristos) sale îşi necinsteşte Capul (Îl necinstește pe Hristos) său. 5 Dimpotrivă, orice femeie care se roagă sau proroceşte în timp ce nu se supune capului ei (soțului) îşi necinsteşte capul (soțul) ei, pentru că este ca una (precum o curvă, pe care au tuns-o chel așa cum trebuiau să facă) care ar fi rasă. 6 Dacă o femeie nu se supune capului ei (bărbatului ei), să se şi tundă! Iar dacă este ruşine pentru o femeie să fie tunsă ori rasă, să se supună capului ei (bărbatului ei). 7 Bărbatul trebuie să se supună Capului (Căpeteniei sale) său (Lui Hristos), pentru că el este chipul şi slava lui Dumnezeu, pe când femeia este slava bărbatului. 8 În adevăr, nu bărbatul a fost luat din femeie, ci femeia din bărbat, 9 şi nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat. 10 De aceea, femeia, din pricina îngerilor, trebuie întotdeauna să se supună căpeteniei (bărbatului) ei. 11 Totuşi, în Domnul, femeia nu este fără bărbat, nici bărbatul fără femeie. 12 Căci dacă femeia este din bărbat, tot aşa şi bărbatul, prin femeie, şi toate sunt de la Dumnezeu. 13 Judecaţi voi singuri: este cuviincios ca o femeie să se roage lui Dumnezeu dacă nu se supune capului ei (bărbatului ei)? 14 Nu vă învaţă chiar şi firea că este ruşine pentru un bărbat să poarte părul lung, 15 pe când pentru o femeie este o podoabă să poarte părul lung? Pentru că părul i-a fost dat ca învelitoare a capului. 16 Dacă iubeşte cineva cearta de vorbe, noi n-avem un astfel de obicei şi nici Bisericile lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 11:1-16)

Cele mai recente resurse creștine scrise

Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Resursa multipla TEST2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Resursa Test 2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Adventist
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Dumnezeu Duhul cel veşnic a fost activ împreună cu Tatăl şi cu Fiul în lucrarea de creare a lumii, de întrupare şi de răscumpărare. El i-a ins...
de Resurse pentru Crestini 12 februarie 2024 Citeste mai mult >>
Test pacea lui Dumnezeu Pacea lui Dumnezeu
Test de continut articol aici
de Resurse pentru Crestini 02 februarie 2024
Test 2 Cugetari
Aceasta este o resursa de test
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023
Asociatia ,,Speranta pentru Romania'' lanseaza eSperanta.ro - magazin caritabil de cadouri personalizate Editorial
Dragilor, suntem bucurosi sa va anuntam lansarea magazinului online caritabil eSperanta (www.esperanta.ro).eSperanta.ro este un proiect al asociatiei ,,Misiunea Speranta pentru Romania'', un pas inova...
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023 Citeste mai mult >>
Zi de curățenie Poezii
1105. ZI DE CURĂȚENIESă scriu un gând eu m-am opritCăci mă cam tem, m-am rătăcitȘi iată, am staționatȘi un pic mai dur, analizat.Mă tem că nu mă recunoscDeși credeam că mă cunosc,O curățenie am pornit...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Gânduri Poezii
1104. GÂNDURIDe multe ori ne temem să spunem ce gândim,Nu vrem pe al nostru seamăn, nu vrem să îl rănim,Dar nu ne oprim o clipă ca să analizămPoate-n tăcerea noastră mai rău îl atacăm,Mai rău îi facem...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise