text Predici

Care este palatul care te departeaza de Cristos?

de Sarivan Ciprian
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Sarivan Ciprian

Matei 2:1-12

Astăzi îți propun să fii un mag care vei face o călătorie. Probabil că ești originar din Babilon, și va trebui să urci pe un măgăruș sau pe o cămilă și să faci o călătorie spre un ținut necunoscut să găsești un prinț.

Cine erau magii? Biblia condamnă orice ocupație ocultă, astrologică, vrăji sau lucruri care presupun cunoașterea viitorului și citirea în stele. Atît că sensul cuvîntului mag este diferit decît cel bine cunoscut. Magii erau savanți, învățați ale timpurilor respective. Daniel este numit Daniel 4:9  ,,Beltşaţare, căpetenia vrăjitorilor, ştiu că ai în tine duhul dumnezeilor sfinţi, şi că pentru tine nici o taină nu este grea; deci tîlcuieşte-mi vedeniile, pe cari le-am avut în vis.

Cîți magi erau? Biblia nu spune clar cîți ar fi fost. Cert este faptul că au adus trei daruri, iar magi ar fi putut fi și trei sute. S-a speculat că ar fi trei împărați și chiar și nume le-au fost date Baltazar, Gaspar și Melchior.

Iată că în una din zile ai văzut pe cer o stea care ți-a spus că s-a născut un prinț, și nu unul obișnuit, ci un prinț special. Împreuna cu ceilalți magi ai luat daruri de preț și ai mers să îl cauți ca să te închini înaintea lui. Gîndește-te la darul care l-ai luat tu, iar l-a sfîrșitul acestei predici vei vedea ce ai fost gata să aduci înaintea lui.

Să vedem ce este cu Răsăritul: Genesis 4:16  Apoi, Cain a ieşit din Faţa Domnului, şi a locuit în ţara Nod, la răsărit de Eden. Plecarea spre răsărit semnifică depărtarea de Dumnezeu. Magii au venit dinspre răsărit, ceea ce înseamnă că au venit spre Dumnezeu.

În textul respective întîlnim două personaje principale: personajul colectiv- magii, iar al doilea personaj este… steaua.

La un moment mergînd pe drum, în cale le apare un palat, palatul lui Irod. Irod cel Mare a făcut un șir de reforme în Israel printer care și reforme în domeniul architectural. Irod cel Mare a construit cetăți noi si a refăcut într-un mod,se pare, mai impunător, «Al Doilea Templu » din Ierusalim (cel ridicat de Ezra și Nehemia pe locul primului „Templu Solomonian.


În urma Marii Revolte din provincia romană Iudea, Templul fost distrus de trupele romane sub Titus timpul Asediul Ierusalim în 70 CE.

Templul lui Irod a fost unul dintre cele mai mari proiecte de constructie din secolul prima î.Hr.. Irod a fost interesat în perpetuarea numele lui pentru eternitate, prin proiecte de construcţie, precum şi programul său de construcţie au fost extinse. El a avut palate magnifice în Masada, Cezareea şi Tiberias. Irod a construit temple pentru zeii pagani diferite pentru a servi populaţiilor gentilice, care au fost plătite de către impozite grele asupra populaţiei evreieşti locale. [19]

Dar capodopera lui a fost să fie Templul din Ierusalim. Vechiul templu, construit de Zorobabel aproape o jumătate de mileniu înainte, în ciuda renovarilor frecvente, mai ales prin Macabei cu un secolul înainte, a dus totuși la o distrugere lentă.

În 20 î.Hr., Irod a anunţat că vechiul templu va fi distrus şi înlocuite cu ceva cu adevărat magnific. The Cohanim, sau preoţia evrei, precum şi restul populaţiei, au fost sceptici, ca Irod va reuși.

Un acord a fost făcută între Irod şi autorităţile religioase evreieşti: ritualurile sacrificiale, korbanot chemat, urmau să fie continuate fără întreruperi, pentru toată perioada de construcţie, şi Templul în sine ar fi construit de către Cohanim.

Mt. Moriah a avut un platou, la capătul de nord, şi a scăzut abrupt pe versantul sudic. Acesta a fost planul lui Irod că tot muntele a fi transformat într-o platformă pătrat gigant. Muntele Templului a fost iniţial destinat să fie de 1600 metri lăţime de 900 metri adâncime de 9 etaje, cu pereţi de până la 16 metri adâncime, însă nu a fost niciodată terminat. Pentru a face acest lucru, a fost săpat un şanţ în jurul muntelui, şi pietre uriaşe "cărămizi" au fost stabilite - unele dintre aceste cântăresc bine peste 100 de tone, cea mai mare măsură 44.6 metri până la 11 de metri cu 16,5 metri şi o greutate de aproximativ 567 - 628 de tone, [ 20] [21] în timp ce cele mai multe au fost în intervalul de 2,5 cu 3,5 cu 15 picioare (aproximativ 28 tone).


În ceea ce priveşte Templul în sine, a fost facut, nu din piatră locală, aşa cum a fost restul de complex, dar s-a importat marmura alba, care a fost în contrast puternic cu întregul oraş şi strălucea în lumina zilei.

Cînd vezi așa palat unde te mai gîndești că ar fi putut să se nască prințul? Sigur că în palat!

Probabil steaua a rămas uimită că magii au urmat-o însă mai apoi au mers pe drumul lor. Este evident că steaua a fost trimisă de Dumnezeu și dacă steaua simboliza voia lui Dumnezeu de al găsi pe Isus, atunci ei au ratat ținta și au mers după îndemnurile inimii lor.

Irod tulburat de prințul care vine să-I ia locul

Ierusalimul tulburat de Mesia care a venit

Chemați preoți și teologi care cunoșteau despre Dumnezeu, dar nu pe Dumnezeu. Straniu că Dumnezeu nu ia spus Marelui Preot despre nașterea lui Isus.

Este bine să fii în palat, timp îndelungat ca să afle un oraș întreg. Te simți onorat și însuși împăratul se consultă cu tine.

Dar ești prins acolo și nu mai poți ieși. Care este palatul tău?

·         Serviciul tău. Palatul de professor, de director, de muncitor, de medic?

·         Cinstea pe care ti-o dau oamenii?

·         Banii pe care ii primesti?

·         Imposibilitatea de a refuza?

·         Frica de schimbare

·         Patimile tale: lenea, betia, fumatul, pornografie, nut-I respecti sotia, sotul?

Palatul este mare si daca nu cunosti planul lui sau felul cum este construit nu poti iesi. Deschizi o usa, sperind că dai de iesire, iar in fata iti apar alte citeva usi. Si aceastea se repetă si tot mai mult de afunzi in adincimile palatului.

Niciodata nu o sa găsești calea fără alegerea corectă. Isus este Ioan 14:6  Isus i-a zis: ,,Eu sînt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decît prin Mine. Cînd magii au inteles asta, au părăsit palatul, au găsit iesirea si au fugit. Si iata că steaua îi aștepta tot acolo, pe un virf de deal ca să le arate calea mai departe. 2 Peter 3:9   Domnul nu întîrzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.

Au văzut steaua si nu au mai putut de bucurie. Dumnezeu pe care il trădasera se dovedise a fi credincios si ii asteptase. Deuteronomy 7:9  Să ştii dar că Domnul, Dumnezeul tău, este singurul Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios şi 'şi ţine legămîntul şi îndurarea pînă la al miilea neam de oameni faţă de cei ce-L iubesc şi păzesc poruncile Lui.

1 John 1:9  Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.

De data aceasta nu au mai repetat greseala. Cum vine un copil cînd a gresit?

Daruri:

Aur- metal regal , recunoasterea ca imparat

Tamiie – parfum folosit pentru arderea pe altar. Diferit de tămiia care se face din pin

Smirna – balsam pentru cei morti recunoscut pentru mirosul lui.

Dupa ce l-au găsit pe Isus, Dumnezeu le-a vorbit in vis si s-au intors pe alt drum acasa. Intilnirea cu Isus, face o schimbare in viata oamenilor. Drumul pe care mergi dupa intilnirea cu El nu mai este acelasi.

Permite-mi sa-ti pun o intrebare la care vei raspunde numai tu: pe care drum te întorci azi acasa. Pe drumul pe care ai venit? Patimi, laudarosia vietii, slava oamenilor sau drumul lui Isus.

Revelation 3:20  Iată Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.

 

Cele mai recente resurse creștine scrise

Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Resursa multipla TEST2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Resursa Test 2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Adventist
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Dumnezeu Duhul cel veşnic a fost activ împreună cu Tatăl şi cu Fiul în lucrarea de creare a lumii, de întrupare şi de răscumpărare. El i-a ins...
de Resurse pentru Crestini 12 februarie 2024 Citeste mai mult >>
Test pacea lui Dumnezeu Pacea lui Dumnezeu
Test de continut articol aici
de Resurse pentru Crestini 02 februarie 2024
Test 2 Cugetari
Aceasta este o resursa de test
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023
Asociatia ,,Speranta pentru Romania'' lanseaza eSperanta.ro - magazin caritabil de cadouri personalizate Editorial
Dragilor, suntem bucurosi sa va anuntam lansarea magazinului online caritabil eSperanta (www.esperanta.ro).eSperanta.ro este un proiect al asociatiei ,,Misiunea Speranta pentru Romania'', un pas inova...
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023 Citeste mai mult >>
Zi de curățenie Poezii
1105. ZI DE CURĂȚENIESă scriu un gând eu m-am opritCăci mă cam tem, m-am rătăcitȘi iată, am staționatȘi un pic mai dur, analizat.Mă tem că nu mă recunoscDeși credeam că mă cunosc,O curățenie am pornit...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Gânduri Poezii
1104. GÂNDURIDe multe ori ne temem să spunem ce gândim,Nu vrem pe al nostru seamăn, nu vrem să îl rănim,Dar nu ne oprim o clipă ca să analizămPoate-n tăcerea noastră mai rău îl atacăm,Mai rău îi facem...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise