text Poezii

Rugăciunea, arma mea!

de Florența Sărmășan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Rugăciunea, arma mea!


Doamne stau în rugăciune
Căci ea este arma mea
Multe am Isus a-Ți spune
Căci mi-e frântă inima

Păcatul, rău mă apasă
Deloc, nu sunt mulțumit
Doar de ce-am făcut îmi pasă
Mă gândesc la al meu sfârșit

Eu vreau să rămân cu Tine
Însă lupta este grea
Vreau să fac tot ce e bine
Să veghez la viața mea

Lupta ce o duc cu mine,
Mă doboară, mă sfârșește
Și am nevoie de Tine
Duhul Tău, mă întărește

Zi de zi mă pregătesc
Răul, să pot să-l înfrunt
Dar uneori mă trezesc
Că tot mai rău, mă afund

În păcat și nepăsare
Apoi, mintea îmi vuiește
Inima încă mă doare
Dar Duhul Tău, mă zidește

Și iar mă gândesc Părinte
Cum să fac și să îndrept
Spre cele trainice, sfinte,
Să pornesc și să aștept

Ajutorul Tău în toate
Fără el, nu voi răzbi
Căci victoria nu se poate
Fără Tine dobândi

Eu a rugăciunii cale
O aleg, să pot răzbi
A Ta milă și îndurare
O cer și voi birui

Ce sunt eu? sunt doar țărână
Fără Tine, nu-s nimic
Ține-mă în a Ta mână
Chiar de-s neînsemnat și mic

Prețu-mi crește doar cu Tine
Că-mi dai din valoarea Ta
Te îndură și de mine
Căci nu am pe nimenea

Stânca mea să fii, Isus
Și învingător, voi fii
Voi trăi la Ceruri sus
Voi trăi în veșnicii!

Amin

Câmpia Turzii, 17 mai 2021

Cele mai recente resurse creștine scrise

Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Resursa multipla TEST2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Resursa Test 2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Adventist
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Dumnezeu Duhul cel veşnic a fost activ împreună cu Tatăl şi cu Fiul în lucrarea de creare a lumii, de întrupare şi de răscumpărare. El i-a ins...
de Resurse pentru Crestini 12 februarie 2024 Citeste mai mult >>
Test pacea lui Dumnezeu Pacea lui Dumnezeu
Test de continut articol aici
de Resurse pentru Crestini 02 februarie 2024
Test 2 Cugetari
Aceasta este o resursa de test
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023
Asociatia ,,Speranta pentru Romania'' lanseaza eSperanta.ro - magazin caritabil de cadouri personalizate Editorial
Dragilor, suntem bucurosi sa va anuntam lansarea magazinului online caritabil eSperanta (www.esperanta.ro).eSperanta.ro este un proiect al asociatiei ,,Misiunea Speranta pentru Romania'', un pas inova...
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023 Citeste mai mult >>
Zi de curățenie Poezii
1105. ZI DE CURĂȚENIESă scriu un gând eu m-am opritCăci mă cam tem, m-am rătăcitȘi iată, am staționatȘi un pic mai dur, analizat.Mă tem că nu mă recunoscDeși credeam că mă cunosc,O curățenie am pornit...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Gânduri Poezii
1104. GÂNDURIDe multe ori ne temem să spunem ce gândim,Nu vrem pe al nostru seamăn, nu vrem să îl rănim,Dar nu ne oprim o clipă ca să analizămPoate-n tăcerea noastră mai rău îl atacăm,Mai rău îi facem...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise