text Poezii

Iartă-mi păcatele toate!

de Florența Sărmășan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Iartă-mi păcatele toate!


Deznădejdea mă încolțește
Dar mă vreau biruitor,
Să mă aplece, plănuiește
Dar lupt și nu mi-e ușor

Loc își face cu putere,
La inimă se așează,
Și-mi aduce doar durere,
Viața, îmi îngreunează.

Deznădejdea, cercetează
Locul unde vrea să stea,
Cu îndrăzneală se așează
Și-mi slăbește inima

Cel Viclean o folosește
Ca să ne vadă zdrobiți,
Tot ce poate, stăpânește
Căci ne vrea nefericiți.

Nu mă las cuprins de ea
Lupt să sap, să biruiesc,
Să îmi curăț inima,
Pace sfântă, să primesc.

Știu că Cel Rău plănuiește
Omul să fie distrus,
Să îl prindă, se căznește
Să nu fie cu Isus.

Doamne, eu sunt hotărât
Lângă Tine, să trăiesc,
Pe-a Ta cale am pornit
Și-s convins, că reușesc.

Am curaj și am putere
Căci Tu mă călăuzești,
Veșnic a Ta mângâiere
Eu o simt, căci mă iubești!

Și eu Te iubesc pe Tine
Doar aici e crezul meu,
Pe brațul Tău sfânt mă ține
Fii cu mine când mi-e greu.

Să înving, nu e ușor
Dar dacă ești Tu, se poate
Dragul meu Mântuitor
Iartă-mi păcatele toate!

Amin

Câmpia Turzii, 17 noiembrie 2021

Cele mai recente resurse creștine scrise

Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Resursa multipla TEST2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Resursa Test 2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Adventist
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Dumnezeu Duhul cel veşnic a fost activ împreună cu Tatăl şi cu Fiul în lucrarea de creare a lumii, de întrupare şi de răscumpărare. El i-a ins...
de Resurse pentru Crestini 12 februarie 2024 Citeste mai mult >>
Test pacea lui Dumnezeu Pacea lui Dumnezeu
Test de continut articol aici
de Resurse pentru Crestini 02 februarie 2024
Test 2 Cugetari
Aceasta este o resursa de test
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023
Asociatia ,,Speranta pentru Romania'' lanseaza eSperanta.ro - magazin caritabil de cadouri personalizate Editorial
Dragilor, suntem bucurosi sa va anuntam lansarea magazinului online caritabil eSperanta (www.esperanta.ro).eSperanta.ro este un proiect al asociatiei ,,Misiunea Speranta pentru Romania'', un pas inova...
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023 Citeste mai mult >>
Zi de curățenie Poezii
1105. ZI DE CURĂȚENIESă scriu un gând eu m-am opritCăci mă cam tem, m-am rătăcitȘi iată, am staționatȘi un pic mai dur, analizat.Mă tem că nu mă recunoscDeși credeam că mă cunosc,O curățenie am pornit...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Gânduri Poezii
1104. GÂNDURIDe multe ori ne temem să spunem ce gândim,Nu vrem pe al nostru seamăn, nu vrem să îl rănim,Dar nu ne oprim o clipă ca să analizămPoate-n tăcerea noastră mai rău îl atacăm,Mai rău îi facem...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise