text Poezii

Fiecare pas spre Tine cu trudă este făcut!

de Florența Sărmășan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Fiecare pas spre Tine cu trudă este făcut!


Fiecare pas spre Tine
Cu trudă este făcut,
Mă strădui să îl fac bine
Și cât pot să fac mai mult

Urc o treaptă și încă o treaptă
Și mă simt un om schimbat,
Vreau că merg pe calea dreaptă
Spre Tine Sfânt Împărat

Zi de zi fac o schimbare
În viața care-o trăiesc,
Cer putere și răbdare
Toate să le biruiesc

Las în urmă un păcat
Și din nou, sunt apt de luptă
Vreau să fiu drept și curat
Inima mea se avântă

Înspre Tine în rugăciune
Și cu lacrimi ea Îți cere
Să împlinesc ce mi se spune
Dornică-i de mângâiere

Duhul Sfânt mă cercetează
Îmi dă pace și credință
Ce fac rău, El corectează
Mă ține în umilință

Să trăiesc și drept să fiu,
Să privesc în jurul meu,
Să nu mer pe un drum pustiu
Să mă feresc de Cel Rău

Să aleg calea care duce
Înspre Tine, Doamne Sfânt
Drumul cel strâmt ce conduce
Înspre Cer, de pe pământ

Zilnic fac pași către Tine
Către Împărăția Ta
Mă lupt ca tot să fac bine
Ai milă de viața mea!

Tot nu-i cum ar trebui
Orișicât mă lupt de mult
N-am putere să pot fii
Cum mi-ai spus Tu, Tată Sfânt

Plâng ades de supărare
Căci asta mă necăjește
Dar îți cer Doamne îndurare
Pune Tu, unde lipsește

Gândul meu să-l împlinesc
Să ajung la dreapta Ta,
Cu îngeri să Te slăvesc
Să trăiesc, de-a pururea!

Amin

Câmpia Turzii 19 aprilie 2021

Cele mai recente resurse creștine scrise

Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Resursa multipla TEST2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Resursa Test 2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Adventist
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Dumnezeu Duhul cel veşnic a fost activ împreună cu Tatăl şi cu Fiul în lucrarea de creare a lumii, de întrupare şi de răscumpărare. El i-a ins...
de Resurse pentru Crestini 12 februarie 2024 Citeste mai mult >>
Test pacea lui Dumnezeu Pacea lui Dumnezeu
Test de continut articol aici
de Resurse pentru Crestini 02 februarie 2024
Test 2 Cugetari
Aceasta este o resursa de test
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023
Asociatia ,,Speranta pentru Romania'' lanseaza eSperanta.ro - magazin caritabil de cadouri personalizate Editorial
Dragilor, suntem bucurosi sa va anuntam lansarea magazinului online caritabil eSperanta (www.esperanta.ro).eSperanta.ro este un proiect al asociatiei ,,Misiunea Speranta pentru Romania'', un pas inova...
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023 Citeste mai mult >>
Zi de curățenie Poezii
1105. ZI DE CURĂȚENIESă scriu un gând eu m-am opritCăci mă cam tem, m-am rătăcitȘi iată, am staționatȘi un pic mai dur, analizat.Mă tem că nu mă recunoscDeși credeam că mă cunosc,O curățenie am pornit...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Gânduri Poezii
1104. GÂNDURIDe multe ori ne temem să spunem ce gândim,Nu vrem pe al nostru seamăn, nu vrem să îl rănim,Dar nu ne oprim o clipă ca să analizămPoate-n tăcerea noastră mai rău îl atacăm,Mai rău îi facem...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise