text Poezii

Am o cruce grea de dus

de Florența Sărmășan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Am o cruce grea de dus


Nu-i ușoară viața mea,
Am o cruce, grea de dus,
Dar mă rog și inima
Eu Ți-am dat-o, bun Isus

Stau îngenuchiat Părinte
Și Îți cer curaj să-mi dai,
Să merg pe căile sfinte
Tu, lângă mine să stai,

Să mă ajuți, să progresez
În credință și iubire,
Înainte, al meu crez
Să îl duci spre mântuire.

Necazul, rău m-a schimbat
Abia am putu să-l trec,
Mintea mea a tulburat,
Nu știam ce să mai cred,

De ce Doamne-s încercat
Și lovit atât de greu,
Cel mai mare, rău păcat
L-am făcut și nu știu eu?

Tot așa m-am întrebat
Și răspunsul l-am primit,
N-am fost așa vinovat
Cum cei din jur m-au numit.

Slava Ta voiești Isus
Să se vadă-n orice zi,
Voi rămâne al Tău supus
Cu mine, orice ar fi,

Orice mi s-ar întâmpla,
Credința mea, va fi vie,
Voi merge pe calea Ta
Spre Cer, spre Împărăție.

Sunt zile când plâng cu amar
Și sunt deznădăjduit,
Dar e totul în zadar,
Te voi urma negreșit,

Voi merge pe drum cu Tine
Așa oropsit, cum sunt,
Milă ai Doamne de mine
Cât voi fi pe acest pământ.

Fără Tine, n-am putere
Fără Tine, sunt pierdut,
Alină a mea durere
Dă-mi voință să ascult

Tot ce-mi spui, să împlinesc,
Fără o iotă de cârtire,
Izbăvirea s-o primesc
Pacea și a Ta iubire!

Amin

Câmpia Turzii, 20 noiembrie 2021

Cele mai recente resurse creștine scrise

Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Resursa multipla TEST2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Resursa Test 2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Adventist
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Dumnezeu Duhul cel veşnic a fost activ împreună cu Tatăl şi cu Fiul în lucrarea de creare a lumii, de întrupare şi de răscumpărare. El i-a ins...
de Resurse pentru Crestini 12 februarie 2024 Citeste mai mult >>
Test pacea lui Dumnezeu Pacea lui Dumnezeu
Test de continut articol aici
de Resurse pentru Crestini 02 februarie 2024
Test 2 Cugetari
Aceasta este o resursa de test
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023
Asociatia ,,Speranta pentru Romania'' lanseaza eSperanta.ro - magazin caritabil de cadouri personalizate Editorial
Dragilor, suntem bucurosi sa va anuntam lansarea magazinului online caritabil eSperanta (www.esperanta.ro).eSperanta.ro este un proiect al asociatiei ,,Misiunea Speranta pentru Romania'', un pas inova...
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023 Citeste mai mult >>
Zi de curățenie Poezii
1105. ZI DE CURĂȚENIESă scriu un gând eu m-am opritCăci mă cam tem, m-am rătăcitȘi iată, am staționatȘi un pic mai dur, analizat.Mă tem că nu mă recunoscDeși credeam că mă cunosc,O curățenie am pornit...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Gânduri Poezii
1104. GÂNDURIDe multe ori ne temem să spunem ce gândim,Nu vrem pe al nostru seamăn, nu vrem să îl rănim,Dar nu ne oprim o clipă ca să analizămPoate-n tăcerea noastră mai rău îl atacăm,Mai rău îi facem...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise