text Poezii

Rămâi cu ei

de Nicoleta Voiculescu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Nicoleta Voiculescu
RĂMÂI CU EI
(La nuntă)


Rămâi cu ei, Isuse, fii viaţa lor întreagă,
Fii roua dimineţii, fii soare ce-ncălzeşti,
Izvor de apă vie în viaţă-le pribeagă,
Fii steaua ce-n furtună la ţărm călăuzeşti.

Cînd valuri se ridică pe-a vieţii slabe vase,
Cînd neguri s-or ivi din cele patru zări,
Cînd n-or găsi scăpare şi ţărmu-n zări rămase,
Rămâi cu ei, Isuse, pe-a vieţii-ntinse mări.

Fiinţa lor sfinţeşte-o, familia ce-o-ncheagă,
Cuvântul Tău să-l aibă pe buze ne-ncetat.
Ajută-i să Îţi fie buni martori viaţa-ntreagă,
Ca toţi privind la dânşii, prin ei să fii lăudat.

Îndură-Te şi toarnă în viaţa lor, Părinte,
Belşug de bucurie din Haru-Ţi nesecat.
Să-Ţi mulţumim, să-Ţi cerem, noi nu avem cuvinte,
Întotdeauna daru-Ţi a fost şi e bogat.

Rămâi cu ei, o, Doamne, nevoie au de Tine
Le luminează calea pe care-o au de mers.
Condu-i de mână, Doamne, din bine spre mai bine,
Căminul lor ajută-i să-l fac-altar ales.

Rămâi cu ei, Isuse, şi fă-le mereu parte
De-o viaţă fericită prin Harul Tău ceresc.
Din bogăţii nespuse, cu mâna Ta împarte
La toti aceia Doamne, ce sincer Te iubesc.

Iar pentru toate-aceste Haruri, o, Isuse,
Întreaga lor viaţă să ţi-o-nchine deplin.
Aici şi sus în ceruri, în bucurii nespuse,
Să-ţi cînte a lor inimi un cînt duios şi lin.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Resursa multipla TEST2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Resursa Test 2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Adventist
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Dumnezeu Duhul cel veşnic a fost activ împreună cu Tatăl şi cu Fiul în lucrarea de creare a lumii, de întrupare şi de răscumpărare. El i-a ins...
de Resurse pentru Crestini 12 februarie 2024 Citeste mai mult >>
Test pacea lui Dumnezeu Pacea lui Dumnezeu
Test de continut articol aici
de Resurse pentru Crestini 02 februarie 2024
Test 2 Cugetari
Aceasta este o resursa de test
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023
Asociatia ,,Speranta pentru Romania'' lanseaza eSperanta.ro - magazin caritabil de cadouri personalizate Editorial
Dragilor, suntem bucurosi sa va anuntam lansarea magazinului online caritabil eSperanta (www.esperanta.ro).eSperanta.ro este un proiect al asociatiei ,,Misiunea Speranta pentru Romania'', un pas inova...
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023 Citeste mai mult >>
Zi de curățenie Poezii
1105. ZI DE CURĂȚENIESă scriu un gând eu m-am opritCăci mă cam tem, m-am rătăcitȘi iată, am staționatȘi un pic mai dur, analizat.Mă tem că nu mă recunoscDeși credeam că mă cunosc,O curățenie am pornit...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Gânduri Poezii
1104. GÂNDURIDe multe ori ne temem să spunem ce gândim,Nu vrem pe al nostru seamăn, nu vrem să îl rănim,Dar nu ne oprim o clipă ca să analizămPoate-n tăcerea noastră mai rău îl atacăm,Mai rău îi facem...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise