text Poezii

Poveste de iubire

de Ghiță Pop
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ghiță Pop
Poveste de iubire

Eram copil când într-o zi
Mi-am întâlnit soția
N-o cunoșteam așa de mult
Dar s-a născut iubirea.

Trecuta timpul, nu prea mult
Și-am hotărât în viață
Ca împreună pe un drum
Să mergem cu speranță.

Împotriviri, au fost cam multe
În viață, în pribegie
Dar am rămas mereu uniți
Prin dragoste-n iubire.

Atâtea am mai întâlnit
Dar cel mai greu în viață
A fost când noi nu Îl aveam
Pe Domnul ca povață.

Eu în alcool și în păcat
În poftele deșarte
Iar ea soția ce-a răbdat
Din dragoste în toate.

De-ar fi rămas povestea aici
Ar fi așa de tristă
Povestea unor doi iubiți
Cu vise tot mai stinse.

De-ar fi privit un om spre noi
Cu ochi de judecată
Ar fi putut să spună atunci
"Familie destrămată".

Dar a privit spre noi Hristos
Cu ochii de iubire
Și ne-a condus așa frumos
Spre El, spre mântuire.

De-atunci slujim noi bucuroși
Pe Domnul cu iubire
Că ne-a salvat căminul nost
Din marele ruine.

Și azi prin viață cu Hristos
Trăim noi cu iubire
Cu copii, cu tot ce-avem
Slujim de mărturie.

Căci sa-ndurat Isus Hristos
De-o casa în ruine
Și ne-a zidit pe veșnicii
În marea lui clădire.

De-aceea noi aici, acum
La această întâlnire
Îl proclamăm pe El, Hristos
Și marea Lui iubire.

Ghiță Pop
Zaragoza, 11.12.2015

Cele mai recente resurse creștine scrise

Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Resursa multipla TEST2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Resursa Test 2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Adventist
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Dumnezeu Duhul cel veşnic a fost activ împreună cu Tatăl şi cu Fiul în lucrarea de creare a lumii, de întrupare şi de răscumpărare. El i-a ins...
de Resurse pentru Crestini 12 februarie 2024 Citeste mai mult >>
Test pacea lui Dumnezeu Pacea lui Dumnezeu
Test de continut articol aici
de Resurse pentru Crestini 02 februarie 2024
Test 2 Cugetari
Aceasta este o resursa de test
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023
Asociatia ,,Speranta pentru Romania'' lanseaza eSperanta.ro - magazin caritabil de cadouri personalizate Editorial
Dragilor, suntem bucurosi sa va anuntam lansarea magazinului online caritabil eSperanta (www.esperanta.ro).eSperanta.ro este un proiect al asociatiei ,,Misiunea Speranta pentru Romania'', un pas inova...
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023 Citeste mai mult >>
Zi de curățenie Poezii
1105. ZI DE CURĂȚENIESă scriu un gând eu m-am opritCăci mă cam tem, m-am rătăcitȘi iată, am staționatȘi un pic mai dur, analizat.Mă tem că nu mă recunoscDeși credeam că mă cunosc,O curățenie am pornit...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Gânduri Poezii
1104. GÂNDURIDe multe ori ne temem să spunem ce gândim,Nu vrem pe al nostru seamăn, nu vrem să îl rănim,Dar nu ne oprim o clipă ca să analizămPoate-n tăcerea noastră mai rău îl atacăm,Mai rău îi facem...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise