text Poezii

O familie unită

de Emanuel Hasan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Emanuel Hasan
La-nceput era Cuvântul și Cuvântul era El,
Cel ce S-a-ntrupat în lume, Dumnezeu din Dumnezeu.
El S-a coborât din glorie și-ntre oameni a trăit
Dar cu-o inimă de jertfă ne-a iubit pân' la sfârșit.
Ne-a-nvățat ce e iubirea, prin exemplul Său cel sfânt
Chiar de L-a costat viața; chiar și dincol' de mormânt
Ne-a iubit și ne iubește chiar și azi, că-I veșnic viu!
Dragostea a fost mai tare decât al morții pustiu!
Pentru cine-a stat pe cruce, chinuit, între tâlhari?
Care e menirea sfântă a jertfei de la Calvar?
Pentru o Mireasă scumpă ce-L așteaptă doar pe El
Să o ia cu Sine-n slavă, sus în Casa sfântă-n cer!
El ne-a învățat iubirea, ne-a-nvăţat cum să iubim,
Dacă vrem să fim Mireasă, ce porunci să împlinim.
În Mireasă sunt mirese, sunt și miri ce-n Legământ
Împlinesc pilda cea sfântă, de-a iubi mereu cu-avânt.
Mirele etern, Cuvântul, prin Scriptură ne-a vorbit
Cum să fim noi în iubire, cum să fim pân' la sfârșit.
Și ne-a spus: -Tu, dragă mire, să-ți iubești mireasa ta
Precum Eu până la capăt mi-am iubit Biserica!
Să asculți mereu de Mine cum și Eu smerit ascult
De Acel ce-mi este Tată, care stă pe tronul sfânt.
Iară tu, scumpă mireasă, să asculți de soțul tău
Cum și el Mi se supune, împlinind Cuvântul Meu!
*
*
*
Iată-ne în adunare, stau doi tineri la altar
Să încheie legământul dragostei primită-n dar:
-Frate scump, mire de astăzi, de Hristos vei asculta
Și îți vei iubi Mireasa precum El Biserica?
-Da, promit să-i fiu alături și să o iubesc mereu
Precum Domnul, pân' la capăt și s-ascult de Dumnezeu!
-Te întreb soră mireasă, vei fi tu, după Cuvânt
O soție înțeleaptă și supusă orișicând?
-Da, voi fi așa cum Domnul prin Scriptură mi-a vorbit
Înțeleaptă și supusă, pentru un cămin sfințit!
Se privesc în ochii iubiții, de emoții copleșiți
Și-n priviri citesc iubirea exprimată-n juruinți.
Dar mai vezi pe ici, pe colo câte-un zâmbet reținut:
-Eh, așa se spune-acuma, timpul încă n-a trecut;
Vom vedea după ce anii se vor mistui în zbor,
De va fi călăuzire și-ascultare-n casa lor!
Vin și gânduri din mulțime: -Eu supusă? N-aș putea...
Asta nu e pentru mine, fac ce vreau, e viața mea! ... O, sunt fel și fel de gânduri, ce nu sunt după Cuvânt:
-Cum? Dar ce, suntem pe timpuri? ... asta se făcea demult! ...
-Cum? Când prin emancipare astăzi toți suntem egali?
Azi trăim vremuri moderne, fără de stăpâni și sclavi!
-Asta e doar teorie, și se spune doar așa,
Este doar formalitate, nu mă iau eu dupa ea.
-Se acceptă... că... e nuntă... , teorie poate fi...
Însă... ca realitate... nu, ... nu mi s-ar potrivi! ...
*
Mult aș vrea ca-n adunare să nu se gândeasc-așa
Ci să fie gândul Slavei, baza-n toate, Biblia!
Când cei invitați, din lume, vin la nuntă, parte luând
Ei gândesc în felul lumii, nu gândesc după Cuvânt.
Dar ar fi prea trist ca-n Casa unde Domnul e Stăpân
Să mai fie câte-o soră ce gândește-n mod păgân...
Sau să fie câte-un frate cu vreun gând de la Cel rău
Ispitit să nu asculte întru tot de Dumnezeu!
Mult mai mult decât o jertfă-i ascultarea de Isus,
Ea îți va zidi căminul jos aici și-n ceruri sus!
Neascultarea-i vinovată, precum se fac vinovați
Cei închinători la idoli, parte-n lumea de stricați!
Cum e casa-n care soțul nu ascultă de Isus?
Ea e casa ce-n ruină se va îndrepta spre-apus!
Cum e casa-n care soțul se încrede-n Dumnezeu
Plin de-a Sa călăuzire, ascultând Cuvântul Său?
Iar soția înțeleaptă, lâng-un soț călăuzit
Se supune cu iubire, Biblia scumpă împlinind?
E o casă minunată, roadele nu vor lipsi
Și o binecuvântare pentru alții chiar va fi!
Bine este ca soție să-ți ști locul potrivit,
Că din coastă-ai fost luată, pentru omul rânduit!
Bine e ca soț și preot în căminul de creștin
Să fii plin de Duhul Slavei și condus de El deplin!
Astfel dar, să fii o pildă și-un exemplu de urmat
Pentru toți cei dragi din casă, cum Isus pe Sin' S-a dat!
O familie unită în Mireasa lui Hristos
Va grăbi mai mult venirea Mirelui sfânt, glorios.
Biblia nu e demodată, nici motiv de zâmbet șters
Ci e ghidul către ceruri, miere sfântă-n orice vers!
Nu contează ce spun alții, sus în ceruri va conta
Că ați împlinit Cuvântul, Cartea sfântă, Biblia!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Resursa multipla TEST2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Resursa Test 2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Adventist
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Dumnezeu Duhul cel veşnic a fost activ împreună cu Tatăl şi cu Fiul în lucrarea de creare a lumii, de întrupare şi de răscumpărare. El i-a ins...
de Resurse pentru Crestini 12 februarie 2024 Citeste mai mult >>
Test pacea lui Dumnezeu Pacea lui Dumnezeu
Test de continut articol aici
de Resurse pentru Crestini 02 februarie 2024
Test 2 Cugetari
Aceasta este o resursa de test
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023
Asociatia ,,Speranta pentru Romania'' lanseaza eSperanta.ro - magazin caritabil de cadouri personalizate Editorial
Dragilor, suntem bucurosi sa va anuntam lansarea magazinului online caritabil eSperanta (www.esperanta.ro).eSperanta.ro este un proiect al asociatiei ,,Misiunea Speranta pentru Romania'', un pas inova...
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023 Citeste mai mult >>
Zi de curățenie Poezii
1105. ZI DE CURĂȚENIESă scriu un gând eu m-am opritCăci mă cam tem, m-am rătăcitȘi iată, am staționatȘi un pic mai dur, analizat.Mă tem că nu mă recunoscDeși credeam că mă cunosc,O curățenie am pornit...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Gânduri Poezii
1104. GÂNDURIDe multe ori ne temem să spunem ce gândim,Nu vrem pe al nostru seamăn, nu vrem să îl rănim,Dar nu ne oprim o clipă ca să analizămPoate-n tăcerea noastră mai rău îl atacăm,Mai rău îi facem...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise