text Poezii

Domnul este mântuirea

de Sanja Cristea Tiberian
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Sanja Cristea Tiberian
Domnul este mântuirea şi lumina mea
El e cel ce mă ridică, tot El mă coboară
Înaintea slavei Sale nu-i un om să stea
Deci de cine-n lumea asta să-mi mai fie frică?

Când înaintează răii împotriva-mi toţi
Carnea să mi-o dea la păsări şi jivine pradă,
Tocmai ei, prigonitorii mincinoşi şi hoţi,
Tocmai ei, în cursa-ntinsă singuri o să cadă.

Cu război de-ar vrea să vină neînfricat aş fi
Iar credinţa mea e Domnul şi doresc fierbinte
Să trăiesc în casa-I sfântă până ce-oi muri
Să mă minunez de templul ce-mi va sta-nainte.

În necaz şi suferinţă pace voi avea
În coliba Lui şi-n cortu-I voi găsi scăpare
Mă va înălţa pe-o stâncă şi Îi voi cânta
Laude Îi voi aduce, jertfe şi-nchinare.

O, ascultă-mi, Doamne, glasul astăzi când Te chem
Pleacă-Ţi ochii înspre mine, Doamne şi ai milă
Faţa Ta caut, Doamne, ca să nu mă tem
Nu mă departe de Tine, nu privi cu silă.

Nu mă părăsi, o, Doamne, mântuirea mea
Dacă tatăl şi chiar mama azi mă părăseşte
Voi striga la Tine, Doamne şi-mi vei ajuta
Ca să spun de ei mă lasă Domnul, mă primeşte!...

(13.05.2003)

Cele mai recente resurse creștine scrise

Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Resursa multipla TEST2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Resursa Test 2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Adventist
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Dumnezeu Duhul cel veşnic a fost activ împreună cu Tatăl şi cu Fiul în lucrarea de creare a lumii, de întrupare şi de răscumpărare. El i-a ins...
de Resurse pentru Crestini 12 februarie 2024 Citeste mai mult >>
Test pacea lui Dumnezeu Pacea lui Dumnezeu
Test de continut articol aici
de Resurse pentru Crestini 02 februarie 2024
Test 2 Cugetari
Aceasta este o resursa de test
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023
Asociatia ,,Speranta pentru Romania'' lanseaza eSperanta.ro - magazin caritabil de cadouri personalizate Editorial
Dragilor, suntem bucurosi sa va anuntam lansarea magazinului online caritabil eSperanta (www.esperanta.ro).eSperanta.ro este un proiect al asociatiei ,,Misiunea Speranta pentru Romania'', un pas inova...
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023 Citeste mai mult >>
Zi de curățenie Poezii
1105. ZI DE CURĂȚENIESă scriu un gând eu m-am opritCăci mă cam tem, m-am rătăcitȘi iată, am staționatȘi un pic mai dur, analizat.Mă tem că nu mă recunoscDeși credeam că mă cunosc,O curățenie am pornit...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Gânduri Poezii
1104. GÂNDURIDe multe ori ne temem să spunem ce gândim,Nu vrem pe al nostru seamăn, nu vrem să îl rănim,Dar nu ne oprim o clipă ca să analizămPoate-n tăcerea noastră mai rău îl atacăm,Mai rău îi facem...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise