text Poezii

Condus de a Ta iubire

de Florența Sărmășan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Condus de a Ta iubire


Din necazuri am ieșit
De la moarte, m-ai salvat,
Drag Mântuitor iubit
Tu, din viața Ta mi-ai dat.

Ai văzut durerea mea
Teama, c-o să fiu pierdut,
Ai văzut inima mea,
Faptele ce le-am făcut,

Suspinul mi-ai auzit
Jalea care m-a cuprins...
Doamne, mult am suferit
Și plin de căință am plâns.

Un om drept doresc să fiu,
Fără pic de falsitate,
Căci adevărul îl știu
Și știu totul ce se poate.

Recunosc, Tu m-ai salvat
Bine știu al Tău Cuvânt,
Chiar din viața Ta mi-ai dat
Să fiu slobod pe pământ,

Să Te am numai pe Tine
Stâncă tare, scut mereu,
Să nu mai pleci de la mine
Să fii Părintele meu,

Iar eu, fiu ascultător,
Smerit și plin de simțire,
Un scump și un drag odor
Condus de a Ta iubire.

Spaima de pe chipul meu
Să dispară pe vecie,
Mare și sfânt Dumnezeu,
Tu să-mi aduci bucurie.

Iartă-mă și mă primește,
Acum bine înțeleg,
Calea Tu mi-o netezește,
Minte dă-mi, ca să aleg

Calea spre Împărăție
Mântuirea s-o primesc,
Glorios în veci să fie
Al Tău Nume, Domn ceresc.

Amin

Câmpia Turzii, 12 ianuarie 2022

Cele mai recente resurse creștine scrise

Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Resursa multipla TEST2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Resursa Test 2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Adventist
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Dumnezeu Duhul cel veşnic a fost activ împreună cu Tatăl şi cu Fiul în lucrarea de creare a lumii, de întrupare şi de răscumpărare. El i-a ins...
de Resurse pentru Crestini 12 februarie 2024 Citeste mai mult >>
Test pacea lui Dumnezeu Pacea lui Dumnezeu
Test de continut articol aici
de Resurse pentru Crestini 02 februarie 2024
Test 2 Cugetari
Aceasta este o resursa de test
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023
Asociatia ,,Speranta pentru Romania'' lanseaza eSperanta.ro - magazin caritabil de cadouri personalizate Editorial
Dragilor, suntem bucurosi sa va anuntam lansarea magazinului online caritabil eSperanta (www.esperanta.ro).eSperanta.ro este un proiect al asociatiei ,,Misiunea Speranta pentru Romania'', un pas inova...
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023 Citeste mai mult >>
Zi de curățenie Poezii
1105. ZI DE CURĂȚENIESă scriu un gând eu m-am opritCăci mă cam tem, m-am rătăcitȘi iată, am staționatȘi un pic mai dur, analizat.Mă tem că nu mă recunoscDeși credeam că mă cunosc,O curățenie am pornit...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Gânduri Poezii
1104. GÂNDURIDe multe ori ne temem să spunem ce gândim,Nu vrem pe al nostru seamăn, nu vrem să îl rănim,Dar nu ne oprim o clipă ca să analizămPoate-n tăcerea noastră mai rău îl atacăm,Mai rău îi facem...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise