text Poezii

În pustiul gol și rece nu mă lasă Domnul meu

de Florența Sărmășan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
În pustiul gol și rece nu mă lasă Domnul meu


Cât de tare Îl doresc
Pe Isus, pe Domnul meu,
Numai pe El Îl iubesc
Mă ajută când mi-e greu

Căci multe am întâmpinat
Și multe mai am de dus
Dar Isus, m-a ajutat
A împlinit tot ce a spus.

El nu are cum să plece
Dacă eu sunt fiul Său
În pustiul gol și rece
Nu mă lasă, Domnul meu

El din Ceruri mă veghează
Scut îmi e și adăpost,
Calea spre El mi-o trasează
Și dă vieții mele rost,

Putere, îmi dă pe cale
Ca să pot să împlinesc,
Toate poruncile Sale
Să ascult, să mă smeresc.

De pericol mă ferește
Căci nimic rău, nu ar vrea
Să trăiesc căci mă iubește
Stăpân e pe viața mea.

El ispitele alungă
Ca să nu mă stăpânească,
Cel Rău să nu mă ajungă
Pacea-mi, să se risipească

Îmi dă drag și cumpătare
Pentru tot ce mă înconjoară,
Milos și plin de îndurare
Să n-am vorbe de ocară,

Să vorbesc cu orișicine
Și să pot încuraja,
Pe cel care nu se ține
De învățătura Sa.

Să-i vorbesc ca unui frate
Să fiu bun și omenos,
Și iubitor de dreptate
Să fiu ca al meu Hristos.

Domnul meu este cu mine
Am curaj și pot lupta,
El, pe brațul Său mă ține
Cine de acol m-a lua?

Nimenea nu o va face
Căci sunt fiul lui Isus,
Ascult tot și gura-mi tace
Nu cârtesc și sunt supus

Căci doresc să Îl urmez
Când pe nori va reveni
Tare să fie al meu crez
Pregătit de veșnicii!

Amin

Câmpia Turzii, 14 ianuarie 2022

Cele mai recente resurse creștine scrise

Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Resursa multipla TEST2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Resursa Test 2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Adventist
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Dumnezeu Duhul cel veşnic a fost activ împreună cu Tatăl şi cu Fiul în lucrarea de creare a lumii, de întrupare şi de răscumpărare. El i-a ins...
de Resurse pentru Crestini 12 februarie 2024 Citeste mai mult >>
Test pacea lui Dumnezeu Pacea lui Dumnezeu
Test de continut articol aici
de Resurse pentru Crestini 02 februarie 2024
Test 2 Cugetari
Aceasta este o resursa de test
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023
Asociatia ,,Speranta pentru Romania'' lanseaza eSperanta.ro - magazin caritabil de cadouri personalizate Editorial
Dragilor, suntem bucurosi sa va anuntam lansarea magazinului online caritabil eSperanta (www.esperanta.ro).eSperanta.ro este un proiect al asociatiei ,,Misiunea Speranta pentru Romania'', un pas inova...
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023 Citeste mai mult >>
Zi de curățenie Poezii
1105. ZI DE CURĂȚENIESă scriu un gând eu m-am opritCăci mă cam tem, m-am rătăcitȘi iată, am staționatȘi un pic mai dur, analizat.Mă tem că nu mă recunoscDeși credeam că mă cunosc,O curățenie am pornit...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Gânduri Poezii
1104. GÂNDURIDe multe ori ne temem să spunem ce gândim,Nu vrem pe al nostru seamăn, nu vrem să îl rănim,Dar nu ne oprim o clipă ca să analizămPoate-n tăcerea noastră mai rău îl atacăm,Mai rău îi facem...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise