text Poezii

Isaia- Se spun alte proorocii

de Florența Sărmășan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Se spun alte proorocii
Isaia cap. 21

Și alte proorocii se arată
Pedepse multe, vor veni
Arabia-i avertizată
Multi, de acolo, vor fugi

Putini viteji vor mai rămâne
Fii ai Chedarului vor fii
Când multe lucruri Domnul spune
E sigur, că se va împlini

Proorocul încă le mai spune
Valea vedeniilor, le-arată
Pe acoperișuri, sus îi pune
Și, ce va fii le spune îndată

Cetatea e gălăgioasă
Și morți de săbii, nu vor fii
Ei aleg fuga rușinoasă
Dar ajung robi, sau vor pieri

De necaz este această zi
De Domnul, ea este trimisă
Și ziduri se vor prăbuși
Căci țara e de tot, distrusă

Și văile-s pline de care
Și călăreți ce-s înarmați
Iar zidurile-s sparte tare
Cei din cetate-s dărâmați

Iar Domnul să plângă îi cheamă
Capul să-și radă și încinși
Dar ei nimic nu i-au în seamă
Ei, nu vor să fie uciși

Se apuca apoi de veselie
Ei, vinul beau și boi mănâncă
Gândul că maine, ce-o sa fie?
Deloc, pe ei nu-i preocupă

Și despre Sabna Domnu arată
Ca pe un ghem o va zvârli
Acolo moartea i se arată
Nu vor scăpa, nu vor trăi

Pe Eliachim, Domnul îl cheamă
În tunică-l va îmbrăca
Puterea, lui îi dă în seamă
Și tată, el se va chema

Cheia Casei lui David are
El, de la Domnul a primit-o
Va fi statornic, va fi tare
Puterea, el a dobândit-o

Dar va veni și ziua-n care
Fierul cel tare va fii scos
Va fii tăiat cât e de mare
Și nimicit, va cădea jos

Iar înspre Tir se prorocește
Curând, el va fi nimicit
Despre Chitim li se vestește
Cu toții, se pun pe bocit

La fel de îngroziți vor fii
Toți negustorii din Sidon
Și în rușine s-or trezi
Și toate vin de la al lor Domn

Domnul Oștirii a hotărât
Cetatea aceasta ca să cadă
Și toate el le-a rânduit
A Lui putere, să se vadă

Tirul, uitării va fi dat
Și șaptezeci de ani vor trece
Apoi, iar va fii cercetat
Și prin negoț mare, va trece

Câștigul se va împărți
A Domnului, parte se aduce
Cealaltă, se va folosi
Oamenii hrana, să-și câștige.

va urma

Cele mai recente resurse creștine scrise

Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Resursa multipla TEST2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Resursa Test 2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Adventist
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Dumnezeu Duhul cel veşnic a fost activ împreună cu Tatăl şi cu Fiul în lucrarea de creare a lumii, de întrupare şi de răscumpărare. El i-a ins...
de Resurse pentru Crestini 12 februarie 2024 Citeste mai mult >>
Test pacea lui Dumnezeu Pacea lui Dumnezeu
Test de continut articol aici
de Resurse pentru Crestini 02 februarie 2024
Test 2 Cugetari
Aceasta este o resursa de test
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023
Asociatia ,,Speranta pentru Romania'' lanseaza eSperanta.ro - magazin caritabil de cadouri personalizate Editorial
Dragilor, suntem bucurosi sa va anuntam lansarea magazinului online caritabil eSperanta (www.esperanta.ro).eSperanta.ro este un proiect al asociatiei ,,Misiunea Speranta pentru Romania'', un pas inova...
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023 Citeste mai mult >>
Zi de curățenie Poezii
1105. ZI DE CURĂȚENIESă scriu un gând eu m-am opritCăci mă cam tem, m-am rătăcitȘi iată, am staționatȘi un pic mai dur, analizat.Mă tem că nu mă recunoscDeși credeam că mă cunosc,O curățenie am pornit...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Gânduri Poezii
1104. GÂNDURIDe multe ori ne temem să spunem ce gândim,Nu vrem pe al nostru seamăn, nu vrem să îl rănim,Dar nu ne oprim o clipă ca să analizămPoate-n tăcerea noastră mai rău îl atacăm,Mai rău îi facem...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise