text Poezii

COMFORT (2)

de Dumitru Gheorghiu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dumitru Gheorghiu
COMFORT

Am ajuns un pocăit,
E bine, nimic de zis
Că-acum, pace am găsit
Și am scăpat de abis.

Au fost timpuri, la-început,
Când aveam dragoste mare,
Mă consideram un lut
Și, fierbeam pentru lucrare.

Acum, treaba s-a schimbat,
Pentru că am ani pe cale,
Mă consider mai înalt,
Mă consider mult mai mare.

Am afaceri, am un nume,
Nu mai am timp de-adunare,
Am și relații în lume
Și, fac altfel de lucrare.

Pân` la urmă, e nevoie
Să mai strâng și eu un ban
Și, numai prin a mea voie,
Pot și dărui, că am!

Când un frate îmi vorbește,
Că-i mânat de Dumnezeu,
Nu-mi convine cum gândește
Căci, mai bine gândesc eu.

Ăștia, mă irită tare,
Când se bagă-n viața mea
Și, stau și mă-ntreb eu: ”Oare,
Nu găsesc pe-altcineva?”

Doar acum, am mântuirea,
Pot să și dorm liniștit!
Mi-am îndepărtat pieirea
Când la Isus am venit.

Ce mai vor, dar, de la mine?
Îmi ajunge ce-am lucrat,
Să mă lase, dar, cu bine!
Acum chiar m-au supărat!

Frate drag, de ești de-acesta
De gândește în ăst fel,
Vreau să-ți dau acuma vestea
Ce-n minte, mi-a pus-o El.

Să nu crezi că e de-ajuns
Să te pocăiești și-atât!
Când vei da din râs în plâns,
Vei privi către-început.

Singur îți vei da răspunsul
Și, vei vrea, iar, un har mare,
Ca să te ajute Unsul
Să pleci, din nou, în lucrare.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Resursa multipla TEST2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Resursa Test 2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Adventist
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Dumnezeu Duhul cel veşnic a fost activ împreună cu Tatăl şi cu Fiul în lucrarea de creare a lumii, de întrupare şi de răscumpărare. El i-a ins...
de Resurse pentru Crestini 12 februarie 2024 Citeste mai mult >>
Test pacea lui Dumnezeu Pacea lui Dumnezeu
Test de continut articol aici
de Resurse pentru Crestini 02 februarie 2024
Test 2 Cugetari
Aceasta este o resursa de test
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023
Asociatia ,,Speranta pentru Romania'' lanseaza eSperanta.ro - magazin caritabil de cadouri personalizate Editorial
Dragilor, suntem bucurosi sa va anuntam lansarea magazinului online caritabil eSperanta (www.esperanta.ro).eSperanta.ro este un proiect al asociatiei ,,Misiunea Speranta pentru Romania'', un pas inova...
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023 Citeste mai mult >>
Zi de curățenie Poezii
1105. ZI DE CURĂȚENIESă scriu un gând eu m-am opritCăci mă cam tem, m-am rătăcitȘi iată, am staționatȘi un pic mai dur, analizat.Mă tem că nu mă recunoscDeși credeam că mă cunosc,O curățenie am pornit...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Gânduri Poezii
1104. GÂNDURIDe multe ori ne temem să spunem ce gândim,Nu vrem pe al nostru seamăn, nu vrem să îl rănim,Dar nu ne oprim o clipă ca să analizămPoate-n tăcerea noastră mai rău îl atacăm,Mai rău îi facem...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise