text Poezii

Binecuvântare Caleb

de Lucica Boltaşu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
În fața Ta noi astăzi stăm,
Părinte Sfânt, cu bucurie,
Pe acest prunc îl închinăm,
Căci slavă vrem să Îți dăm Ție!
Îți mulțumim că Tu ne-ai dat
Un fiu, vlăstar din mâna Ta,
O, cum ne-ai binecuvântat
Şi cum ne râde inima.

În ziua Bibliei s-a născut,
13 noiembrie, ce minune,
Nu este lucru mai plăcut,
Decât să Te-onorăm pe Tine!
Binecuvântă pe Caleb,
Păzește-l Doamne de cădere,
Pune-i piciorul pe Horeb,
Dă-i întreita Ta putere!

Și fața Ta să lumineze,
Peste acest puiuț de om,
În drumul lui ca să vegheze
Şi să dea roade ca un pom!
Să Îți slujească Doamne Ție,
Să fie bun şi credincios,
Cu dragoste şi bucurie,
Să Îl urmeze pe Cristos!

Beniamin, azi ești părinte,
Tu Alexandra ești mămică,
Inoculați-i cele sfinte,
În crez să fie fără frică!
În fapte, vorbe, el să vadă,
Pe Domnul şi al Său Cuvânt,
Să stați mereu pe baricadă,
Cât veți trăi pe-acest pământ!

Căntă-i tăticule cântarea,
Ce somnu-i face dulce, lin,
În ochii tăi să vadă zarea,
În glasul tău, fior divin!
Iar tu, mămică, fii-nțeleaptă,
Casa să ții în curăție,
Sa fii supusă, să fii dreaptă,
O bună mamă şi soție!

Să fiți exemplu în slujire,
Să vă urmeze şi Caleb,
Să fie-o binecuvântare,
Precum izvorul pentru cerb!
Slavă şi cinste Îți dăm Tată,
Pentru acest moment de har,
Uniunea binecuvântată,
Ți-aducem jertfă, pe altar!

07/02/18, Barcelona-Lucica Boltasu

Cele mai recente resurse creștine scrise

Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Resursa multipla TEST2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Resursa Test 2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Adventist
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Dumnezeu Duhul cel veşnic a fost activ împreună cu Tatăl şi cu Fiul în lucrarea de creare a lumii, de întrupare şi de răscumpărare. El i-a ins...
de Resurse pentru Crestini 12 februarie 2024 Citeste mai mult >>
Test pacea lui Dumnezeu Pacea lui Dumnezeu
Test de continut articol aici
de Resurse pentru Crestini 02 februarie 2024
Test 2 Cugetari
Aceasta este o resursa de test
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023
Asociatia ,,Speranta pentru Romania'' lanseaza eSperanta.ro - magazin caritabil de cadouri personalizate Editorial
Dragilor, suntem bucurosi sa va anuntam lansarea magazinului online caritabil eSperanta (www.esperanta.ro).eSperanta.ro este un proiect al asociatiei ,,Misiunea Speranta pentru Romania'', un pas inova...
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023 Citeste mai mult >>
Zi de curățenie Poezii
1105. ZI DE CURĂȚENIESă scriu un gând eu m-am opritCăci mă cam tem, m-am rătăcitȘi iată, am staționatȘi un pic mai dur, analizat.Mă tem că nu mă recunoscDeși credeam că mă cunosc,O curățenie am pornit...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Gânduri Poezii
1104. GÂNDURIDe multe ori ne temem să spunem ce gândim,Nu vrem pe al nostru seamăn, nu vrem să îl rănim,Dar nu ne oprim o clipă ca să analizămPoate-n tăcerea noastră mai rău îl atacăm,Mai rău îi facem...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise