text Lectia zilnica

Ce înseamnă să perseverezi? - Lectia 60, volumul 2

de Asociatia misionara pentru educarea copiilor
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Asociatia misionara pentru educarea copiilor
Verset: " Căci Eu ştiu gandurile, pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, ganduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde. " Ieremia 29:11 Continut: Renunţi uşor? Un om care renunţă uşor este un om care nu continuă atunci cand ceva este greu sau incomod. O asemenea persoană se descurajează gandindu-se că nu va reuşi niciodată. Nu renunţa! Perseverează! Să perseverezi inseamnă să mergi inainte, chiar dacă treci printr-o perioadă grea, adică să nu renunţi. Biblia ne vorbeşte despre un om pe nume Neemia, căruia Dumnezeu i-a dat o lucrare mare de făcut. Zidul din jurul Ierusalimului fusese dăramat de duşmani. Neemia conducea lucrările de refacere a zidului imens. După ce a inceput lucrarea, au apărut multe probleme. Neemia s-a confruntat cu teamă şi descurajare, dar a perseverat pană cand zidul a fost terminat! Vor fi perioade grele in viaţa ta, cand vei fi ispitit să renunţi. Poate că te compătimeşti şi ai impresia că este prea greu să fii creştin, dar Dumnezeu iţi poate da perseverenţă. Dumnezeu are planuri minunate pentru tine. El doreşte să te increzi in El, in timp ce El Işi î mplineşte planurile in viaţa ta. Nu descuraja! Nu renunţa! Continuă! Dumnezeu spune: „ Să nu obosim in facerea binelui; căci la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală [nu vom renunţa]“ (Galateni 6:9). Ruga: Doamne, Te rog ajută-mă să perseverez, chiar şi prin momentele grele cand simt că vreau să renunţ. In Numele Domnului Isus. Amin. Intrebare: Completează această propoziţie: Săptămana aceasta voi persevera in felul următor:

Cele mai recente resurse creștine scrise

Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Resursa multipla TEST2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Resursa Test 2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Adventist
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Dumnezeu Duhul cel veşnic a fost activ împreună cu Tatăl şi cu Fiul în lucrarea de creare a lumii, de întrupare şi de răscumpărare. El i-a ins...
de Resurse pentru Crestini 12 februarie 2024 Citeste mai mult >>
Test pacea lui Dumnezeu Pacea lui Dumnezeu
Test de continut articol aici
de Resurse pentru Crestini 02 februarie 2024
Test 2 Cugetari
Aceasta este o resursa de test
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023
Asociatia ,,Speranta pentru Romania'' lanseaza eSperanta.ro - magazin caritabil de cadouri personalizate Editorial
Dragilor, suntem bucurosi sa va anuntam lansarea magazinului online caritabil eSperanta (www.esperanta.ro).eSperanta.ro este un proiect al asociatiei ,,Misiunea Speranta pentru Romania'', un pas inova...
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023 Citeste mai mult >>
Zi de curățenie Poezii
1105. ZI DE CURĂȚENIESă scriu un gând eu m-am opritCăci mă cam tem, m-am rătăcitȘi iată, am staționatȘi un pic mai dur, analizat.Mă tem că nu mă recunoscDeși credeam că mă cunosc,O curățenie am pornit...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Gânduri Poezii
1104. GÂNDURIDe multe ori ne temem să spunem ce gândim,Nu vrem pe al nostru seamăn, nu vrem să îl rănim,Dar nu ne oprim o clipă ca să analizămPoate-n tăcerea noastră mai rău îl atacăm,Mai rău îi facem...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise