text Eseuri

Calea către cer

de Thomas A. Kempis
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Thomas A. Kempis

Aspru pare multora cuvântul: "Leapădă-te de tine însuţi, ia-ţi crucea şi urmează lui Isus." Dar mult mai aspru le va fi în ziua când vor auzi alt cuvînt: "Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic." Cei ce ascultă acum cu bucurie şi urmează cuvântul care ne porunceşte să ne luăm crucea, nu se tem de osânda de veci. Domnul se va arăta din cer, când va veni să judece, iar toţi cei ce şi-au luat crucea şi I-au urmat, Îl vor însoţi, îmbrăcaţi cu mare slavă.

De ce, dar, te temi să-ţi iei crucea, când aceasta este calea care duce la cer? În jertfa de pe cruce este mântuirea, viaţa, ocrotirea împotriva vrăşmaşului, izvorul desfătărilor cereşti, tăria sufletului, bucuria duhului, împlinirea virtuţii, sfinţenia cea mai înaltă. Nu este mântuire pentru suflet, nici nădejde de viaţă de veci, decât numai în jertfa de pe cruce. Ia-ţi crucea ta şi urmează lui Isus şi vei avea viaţa de veci. Domnul a mers înaintea ta, ducându-Şi crucea. El a murit pe cruce pentru tine, pentru ca şi tu să-ţi duci crucea ta şi să doreşti a muri cu El. "Căci dacă am murit împreună cu Cristos, vom şi trăi împreună cu El".  Şi dacă vei fi părtaş la suferinţe pentru El, vei fi părtaş şi la slava Lui.

Iată crucea, iată moartea! În suferinţele şi în răstignirea Domnului este mântuirea. Altă cale către cer şi către pacea dinăuntru nu este, decât în El şi în răstignirea necurmată a poftelor. Du-te unde vrei şi nu vei găsi pe sus o cale mai înaltă şi pe jos una mai sigură decât aceasta, a crucii. Rânduieşte totul cum voieşti şi vei afla că trebuie să suferi totdeauna ceva, vrând, nevrând: aşa că, tot peste suferinţă vei da totdeauna şi pretutindeni. Ori în trup vei avea durere, ori în suflet vei avea amărăciune.

Uneori ţi se pare că eşti părăsit de Dumnezeu, alteori eşti supărat pe aproapele tău şi, ceea ce e mai rău, adeseori tu însuţi îţi eşti povară. Nicio mângâiere şi niciun leac nu te va scăpa, ci, cât va voi Dumnezeu, va trebui să suferi. Dumnezeu voieşte ca tu să înveţi să suferi, să te supui Lui în totul şi să te faci mai smerit, prin suferinţe. Nimeni nu simte în inima sa atât de adânc suferinţa lui Cristos, ca acela care a băut din asemenea pahar amar. Gata este dar suferinţa în orice vreme şi te aşteaptă în tot locul. Nu vei putea scăpa de ea, oriunde ai fugi, căci pretutindeni unde vei merge, te vei purta pe tine însuţi şi te vei găsi pe tine însuţi. Întoarce-te încotro vrei, în sus, în jos, în dreapta, în stânga, înăuntru, în afară, în toate părţile vei da peste suferinţă şi în tot locul, unde te vei duce, trebuie să ai răbdare, dacă vrei să ai pace sufletească şi să fii învrednicit de cununa neveştejită.

Dacă îţi porţi crucea (suferinţele) de bunăvoie, şi ea te va purta pe tine şi te va duce la limanul dorit, unde orice suferinţă va înceta. Cât vei fi, însă, în lume, crucea nu se sfârşeşte. Dacă îţi porţi crucea cu părere de rău, mai adaugi la ea altă cruce şi-ţi dublezi povara; şi, totuşi, n-ai încotro, trebuie să o duci. Dacă lepezi o cruce, vei da negreşit peste alta, care va fi poate şi mai grea. (fragment)

Cele mai recente resurse creștine scrise

Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Resursa multipla TEST2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Resursa Test 2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Adventist
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Dumnezeu Duhul cel veşnic a fost activ împreună cu Tatăl şi cu Fiul în lucrarea de creare a lumii, de întrupare şi de răscumpărare. El i-a ins...
de Resurse pentru Crestini 12 februarie 2024 Citeste mai mult >>
Test pacea lui Dumnezeu Pacea lui Dumnezeu
Test de continut articol aici
de Resurse pentru Crestini 02 februarie 2024
Test 2 Cugetari
Aceasta este o resursa de test
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023
Asociatia ,,Speranta pentru Romania'' lanseaza eSperanta.ro - magazin caritabil de cadouri personalizate Editorial
Dragilor, suntem bucurosi sa va anuntam lansarea magazinului online caritabil eSperanta (www.esperanta.ro).eSperanta.ro este un proiect al asociatiei ,,Misiunea Speranta pentru Romania'', un pas inova...
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023 Citeste mai mult >>
Zi de curățenie Poezii
1105. ZI DE CURĂȚENIESă scriu un gând eu m-am opritCăci mă cam tem, m-am rătăcitȘi iată, am staționatȘi un pic mai dur, analizat.Mă tem că nu mă recunoscDeși credeam că mă cunosc,O curățenie am pornit...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Gânduri Poezii
1104. GÂNDURIDe multe ori ne temem să spunem ce gândim,Nu vrem pe al nostru seamăn, nu vrem să îl rănim,Dar nu ne oprim o clipă ca să analizămPoate-n tăcerea noastră mai rău îl atacăm,Mai rău îi facem...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise