text Eseuri

Picioarele noastre se murdăresc

de J. N. Darby
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: J. N. Darby

Picioarele noastre se murdăresc mereu. Trăim într-o lume care ne murdărește picioarele, firea noastră păcătoasă încă se arată, iar Satan și lumea acționează asupra ei. Care este consecința? Mintea ni se pătează uneori. Dar nici vorbă ca vina păcatelor noastre să se mai întoarcă înaintea lui Dumnezeu; acest lucru nu mai poate avea loc. Hristos este pentru totdeauna înaintea Lui pentru noi și sângele Lui este acum în locul unde au fost văzute păcatele noastre. Dar păcatul nostru și vina noastă ne pătează, ne tulbură, întunecă slava la care suntem chemați, întrerupe comuniunea noastră cu Dumnezeu și binecuvântarea părtășiei cu Hristos și cu Tatăl.

Dar, deoarece avem aceeași parte cu Hristos, El nu încetează să ne spele picioarele. În ce fel le spală? Înlăturând din mintea noastră și din conștiința noastră orice lucru care ne întrerupe comuniunea cu Dumnezeu și binecuvântarea Sa. El ne aduce iar în comuniunea care nu poate fi desființată, cu Sine Însuși și cu Tatăl. El ne aduce iar în situația să înțelegem că suntem văzuți în El și ne face în stare să ne bucurăm de acest fapt. Și în felul acesta, El mereu ne spală picioarele.

Nu se poate să venim în contact cu răul și să nu ne murdărim. Cine s-ar putea atinge de smoală și să nu se murdărescă? Dar aceste lucruri nu ne clintesc din locul nostru ceresc în Hristos, nici nu schimbă titlul nostru de preoți pentru Dumnezeul și Tatăl Său. Hrostos ne spală, înlătură pata din mintea și conștiința noastră, ne scapă de puterea acestor lucruri care aduc murdărie. Și noi ne bucurăm iar d eo părtășie deplină cu El, în locul preasfânt în care Dumnezeu ne-a înviat și ne-a așezat împreună cu Hristos Isus.

Tatăl curățește orice mlădiță din adevărata viță... El trimite încercarea și întristarea ca să mărească despărțirea de orice rău.

Să reținem dragostea și bunăvoința Sa în acest fapt! Gândiți-vă cine suntem noi și cine este El! Noi, niște păcătoși, vinovați, slabi, mizerabili - iar El, atât de înălțat și de slăvit! Și totuși, El Se coboară la noi ca să ne slujească. Da, ca să ne servească, căci tocmai acest lucru îl face Dumnezeu Tatăl când începe și aduce la îndeplinire o slujbă atât de importantă cum este curățirea noastră, ca să putem aduce mai multă roadă.

Picioarele trebuie să-mi fie spălate înainte de a putea să merg pe o cale dreaptă -vezi Ioan 13-. Nu suntem vrednici d eînchinare dacă picioarele ne sunt necurate. Este necesară puterea Duhului Sfânt pentru aceasta, și astfel lucrarea Lui este să ne spună că suntem necurați, nu să ne facă să ne închinăm atunci când suntem necurați, ci să ne facă să ne spălăm. Hristos, Avocatul nostru la Tatăl, Marele Preot peste Casa lui Dumnezeu ne spală picioarele ca să fie potrivite pentru locul preasfânt. N-am încetat de a fi preoți, dar nu suntem potriviți pentru lucrarea de preot atunci când am greșit. Am făcut baie, dar avem nevoie să ni se spele picioarele. Trebuie să fie curățite de orice ar întina, potrivit curăției locului în care am fost aduși.

Sângele a fost pus pe scaunul îndurării! Noi stăm în puterea lui, care rămâne -nu este nevoie de vreo înnoire a ei! -. Când greșim, nu este cazul de o înnoire a puterii sângelui. Când și-a pierdut puterea acest sânge? NICIODATĂ! El a făcut desăvârșiși pentru totdeauna pe cei ce sunt sfințiți. Ceea ce ne spune Cuvântul despre spălarea picioarelor este ca prin puterea Duhului Sfânt să ne judecăm și El să ne restabilească; și aceasta este tot ceea ce avem nevoie. Și lucrul acesta e arătat în legătură cu jertfa lui Hristos, prin -vițeaua roșie-. Vițeaua roșie fusese arsă cu mult timp înainte; dar se amesteca cu apă cu cenușa ei și în felul acesta se reamintea jertfa. Inima este adusă înapoi, ca să-și amintească ce a făcut. Dar sângele lui Hristos nu se poate niciodată să fie repetat în aplicarea lui.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Resursa multipla TEST2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Resursa Test 2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Adventist
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Dumnezeu Duhul cel veşnic a fost activ împreună cu Tatăl şi cu Fiul în lucrarea de creare a lumii, de întrupare şi de răscumpărare. El i-a ins...
de Resurse pentru Crestini 12 februarie 2024 Citeste mai mult >>
Test pacea lui Dumnezeu Pacea lui Dumnezeu
Test de continut articol aici
de Resurse pentru Crestini 02 februarie 2024
Test 2 Cugetari
Aceasta este o resursa de test
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023
Asociatia ,,Speranta pentru Romania'' lanseaza eSperanta.ro - magazin caritabil de cadouri personalizate Editorial
Dragilor, suntem bucurosi sa va anuntam lansarea magazinului online caritabil eSperanta (www.esperanta.ro).eSperanta.ro este un proiect al asociatiei ,,Misiunea Speranta pentru Romania'', un pas inova...
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023 Citeste mai mult >>
Zi de curățenie Poezii
1105. ZI DE CURĂȚENIESă scriu un gând eu m-am opritCăci mă cam tem, m-am rătăcitȘi iată, am staționatȘi un pic mai dur, analizat.Mă tem că nu mă recunoscDeși credeam că mă cunosc,O curățenie am pornit...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Gânduri Poezii
1104. GÂNDURIDe multe ori ne temem să spunem ce gândim,Nu vrem pe al nostru seamăn, nu vrem să îl rănim,Dar nu ne oprim o clipă ca să analizămPoate-n tăcerea noastră mai rău îl atacăm,Mai rău îi facem...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise