text Eseuri

Poarta de aur din Ierusalim

de Laura Daniela Marinau
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Laura Daniela Marinau

Noi știm că Ierusalimul ceresc are străzi de aur și porți de mărgăritare. Așa scrie în Biblie și noi credem și ne dorim să ajungem acolo. Dar, dacă s-ar putea, să mai trăim, să mai muncim și să mai călătorim și pe pământ.

Ierusalimul pământesc are, însă, ziduri de piatră ce datează din timpul lui Suleyman Magnificul (celebrul sultan care a avut cel mai întins Imperiu Otoman), și care le-a reconstruit parțial pe locurile celor originale în secolul XVI după Cristos.

Și da, am fost acolo și am intrat și ieșit pe Poarta Damascului. Acolo am ajuns după o tragedie: o polițistă israelită fusese omorâtă de palestinieni (au fost cel puțin două atentate în cele șase zile cât am călătorit în Israel).

 Și pe Poarta Oilor ne-am plimbat. Însă m-a impresionat Poarta de Aur. Se vede în poză, alături de o parte din cupola aurită a Domului Stâncii (care e pe locul Templului zidit de Solomon și rezidit de Zorobabel și distrus de romanii lui Titus).

Poarta de aur e zidită și se va deschide, conform tradiției, când va veni Mesia. Dar Cristos a venit, nu L-au recunoscut, L-au răstignit, a înviat, S-a înălțat la cer iar musulmanii au rezidit Poarta de Aur.

Și totuși, când va reveni Domnul Isus Cristos stă scris: „Picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe Muntele Măslinilor”. El va reveni în Ierusalim. Și atunci, va reintra pe Poarta de Aur?

Ce scrie în Psalmul 24? „Porți, ridicați-vă capetele (pragurile)! Ridicați-le porți veșnice, ca să intre Împăratul Slavei!”

Dacă ai cumva, în Ierusalimul sufletului tău, o ușă închisă, nu pot să te îndemn decât: „Deschide poarta de aur a credinței, ca să intre Împăratul Slavei!”

„Cine este acest Împărat al slavei? -Domnul Oștirilor: El este Împăratul Slavei!”

Parcă Îl văd, cu ochii sufletului, intrând în Ierusalim călare pe un cal alb, urmat de oștile cerești, cum scrie în Apocalipsa:

  • Apoi* am văzut cerul deschis şi iată că s-a arătat un** cal alb! Cel ce sta pe el se cheamă „Cel credincios” şi „Cel adevărat” şi El judecㆆ şi Se luptă cu dreptate.
  • Oştile* din cer Îl urmau călare pe cai albi, îmbrăcate** cu in subţire, alb şi curat.
  • 6 Pe haină şi pe coapsă avea* scris numele acesta: „Împăratul** împăraţilor şi Domnul domnilor”.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Resursa multipla TEST2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Resursa Test 2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Adventist
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Dumnezeu Duhul cel veşnic a fost activ împreună cu Tatăl şi cu Fiul în lucrarea de creare a lumii, de întrupare şi de răscumpărare. El i-a ins...
de Resurse pentru Crestini 12 februarie 2024 Citeste mai mult >>
Test pacea lui Dumnezeu Pacea lui Dumnezeu
Test de continut articol aici
de Resurse pentru Crestini 02 februarie 2024
Test 2 Cugetari
Aceasta este o resursa de test
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023
Asociatia ,,Speranta pentru Romania'' lanseaza eSperanta.ro - magazin caritabil de cadouri personalizate Editorial
Dragilor, suntem bucurosi sa va anuntam lansarea magazinului online caritabil eSperanta (www.esperanta.ro).eSperanta.ro este un proiect al asociatiei ,,Misiunea Speranta pentru Romania'', un pas inova...
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023 Citeste mai mult >>
Zi de curățenie Poezii
1105. ZI DE CURĂȚENIESă scriu un gând eu m-am opritCăci mă cam tem, m-am rătăcitȘi iată, am staționatȘi un pic mai dur, analizat.Mă tem că nu mă recunoscDeși credeam că mă cunosc,O curățenie am pornit...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Gânduri Poezii
1104. GÂNDURIDe multe ori ne temem să spunem ce gândim,Nu vrem pe al nostru seamăn, nu vrem să îl rănim,Dar nu ne oprim o clipă ca să analizămPoate-n tăcerea noastră mai rău îl atacăm,Mai rău îi facem...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise