text Eseuri

Când Îl privim...

de Andrew Murray
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Andrew Murray

Noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, și suntem schimbați în același chip ca al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului. 2 Corinteni 3.18

Moise fusese 40 de zile pe munte în comunicare cu Dumnezeu. Când s-a întors, fața lui strălucea de gloria divină. El nu știa lucrul acesta, dar Aaron și poporul au văzut. Era așa de evidentă gloria lui Dumnezeu, încât Aaron și poporul s-au temut să se apropie.

Aici avem o imagine a ceea ce se întâmplă în Noul Testament. Privilegiul de care a avut parte acolo, Moise singur, este acum partea fiecărui credincios.

Când privim gloria lui Dumnezeu în Hristos, în oglinda Sfintelor Scripturi, gloria Lui luminează peste noi și în noi și ne umple până când ajunge să strălucească iarăși din noi. Privind la gloria Lui, credinciosul este schimbat prin Duhul Sfânt în același chip.

PRIVINDU-L PE ISUS, NOI NE ASEMĂNĂM CU EL.

Este o lege a naturii aceea că ochiul exercită o influență puternică asupra minții și a caracterului. Educația copilului este realizată, în mare măsură, vizual. El este modelat foarte mult de manierele și obiceiurile celor pe care îi vede permanent.

Pentru a ne forma și modela caracterul nostru, Tatăl Ceresc ne arată gloria Lui divină pe fața lui Isus. El o face așteptându-Se ca vederea ei să ne producă bucurie și fiindcă știe că, privind-o, vom fi schimbați în același chip ca al Lui. Fiecare credincios care dorește să fie ca Isus trebuie să învețe cum să ajungă la această stare.

El trebuie să privească permanent la gloria divină pe care o vede în Hristos.

Care este caracteristica specială a acestei glorii? ESTE MANIFESTAREA PERFECȚIUNII DIVINE ÎN FORMĂ UMANĂ.

Două sunt trăsăturile majore ale imaginii gloriei divine în Hristos: SMERENIA LUI ȘI DRAGOSTEA LUI.

Gloria smereniei Lui, cea mai înaltă glorie a lui Dumnezeu, se vede în felul cum S-a dezbrăcat de Sine Fiul veșnic și a devenit om, iar ca om cum S-a smerit ca un slujitor și a fost ascultător până la moarte și încă moarte de cruce.

Gloria atotputerniciei lui Dumnezeu în calitate de Creator și gloria sfințeniei lui Dumnezeu în calitate de Împărat sunt depășite de minunăția gloriei harului care s-a smerit pe sine făcându-se slujitorul lui Dumnezeu și al omului.

Trebuie să învățăm să privim la această smerenie ca la adevărata glorie.

A FI SMERIT CA HRISTOS TREBUIE SĂ FIE PENTRU NOI SINGURUL LUCRU DEMN DE GLORIE PE PĂMÂNT!

Trebuie să devină în ochii noștri cel mai frumos, cel mai minunat, cel mai de dorit lucru imaginabil - să ne producă o bucurie reală când îl privim și ne gândim la el. Efectul privirii și al admirării lui va fi acela că nu te vei mai putea gândi la o glorie mai mare decât aceea de a fi și a acționa ca Isus și vei dori să te smerești așa cum a făcut-o El.

Privind la Isus, admirându-L, adorându-L, aceasta va lucra în noi același fel de gândire pe care l-a avut El și astfel VOM FI SCHIMBAȚI ÎN CHIPUL SĂU.

A FI SMERIT CA HRISTOS TREBUIE SĂ FIE PENTRU NOI SINGURUL LUCRU DEMN DE GLORIE PE PĂMÂNT.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Resursa multipla TEST2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Resursa Test 2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Adventist
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Dumnezeu Duhul cel veşnic a fost activ împreună cu Tatăl şi cu Fiul în lucrarea de creare a lumii, de întrupare şi de răscumpărare. El i-a ins...
de Resurse pentru Crestini 12 februarie 2024 Citeste mai mult >>
Test pacea lui Dumnezeu Pacea lui Dumnezeu
Test de continut articol aici
de Resurse pentru Crestini 02 februarie 2024
Test 2 Cugetari
Aceasta este o resursa de test
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023
Asociatia ,,Speranta pentru Romania'' lanseaza eSperanta.ro - magazin caritabil de cadouri personalizate Editorial
Dragilor, suntem bucurosi sa va anuntam lansarea magazinului online caritabil eSperanta (www.esperanta.ro).eSperanta.ro este un proiect al asociatiei ,,Misiunea Speranta pentru Romania'', un pas inova...
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023 Citeste mai mult >>
Zi de curățenie Poezii
1105. ZI DE CURĂȚENIESă scriu un gând eu m-am opritCăci mă cam tem, m-am rătăcitȘi iată, am staționatȘi un pic mai dur, analizat.Mă tem că nu mă recunoscDeși credeam că mă cunosc,O curățenie am pornit...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Gânduri Poezii
1104. GÂNDURIDe multe ori ne temem să spunem ce gândim,Nu vrem pe al nostru seamăn, nu vrem să îl rănim,Dar nu ne oprim o clipă ca să analizămPoate-n tăcerea noastră mai rău îl atacăm,Mai rău îi facem...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise