text Eseuri

Vegherea pentru luptă

de Marc Tapernoux
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Marc Tapernoux

Credinciosul care vrea să urmărească sfinţenia, va întâmpina pe calea lui piedici. greutăţi, ispite, vrăjmaşi dinăuntru şi dinafară.

El va avea deci de susţinut, o luptă. Desigur, lupta aceasta nu reprezintă singurul aspect al luptei creştine, dar experienţa învaţă că un loc important în ea îl are lupta împotriva păcatului, poate în mod mai deosebit în viaţa tânărului credincios. În capitolul de faţă, am dori sa cercetăm ce ne învaţă Cuvântul cu privire la pregătirea pentru acest fel de luptă creştină.

Lupta poate veni pe negândite; credinciosul trebuie să facă faţă la ispite deosebite, neobişnuite; vrăjmasul lansează un atac neobişnuit, brusc, violent. Este o luptă permanentă pe care o avem de susţinut în ceea ce privesc slăbiciunile noastre, în mersul nostru zilnic.

Ce resurse pune Dumnezeu la dispoziţia al lor Săi ca să-i pregătească pentru această luptă şi să-i facă biruitori pentru a ieşi din ea? Cre trebuie să fie atitudinea pentru această luptă şi cum trebuie să se antreneze ei pentru ea, ca să poată s-o înfrunte ca biruitori?

Da, e nevoie să ne pregătim pentru luptă, să ne antrenăm în mod metodic, să ne înfrânăm în toate lucrurile, acest antrenament având ca scop să facă din noi nişte luptători. Avem de susţinut o permanentă luptă cu Satan, cu lumea, cu firea noastră păcătoasă, toate, împiedicându-ne să manifestăm ceea ce noi suntem în Hristos. Noi avem viaţa Domnului, suntem sfinţi. De aceea scopul luptei nu este de a ne face sfinţi ci de a arăta ce-a făcut Dumnezeu în noi, adică nişte oameni sfinţiţi.

Dumnezeu ne-a chemat în sfinţenie, nu la sfinţenie! E foarte important să prindem clar acest adevăr pentru ca pregătirea noastră de luptă şi lupta însăşi, să nu devină ceva legalistic care să dea importanţă firii vechi.

(De citit: 1 Petru 1.3-25,5.8-11,2 Petru 3.1-14,7, 18)

Condiţii morale ale pregătirii de luptă:

Pasajele din epistolele lui Petru citate mai sus, pun în lumină un anume număr de condiţii morale pe care cel credincios trebuie să le respecte dacă vrea să fie un adevărat luptător. Cu alte cuvinte, e vorba de RĂSPUNDEREA LUI.

1. ASCULTAREA

Această însuşire e reamintita de trei ori:

Aleşi... prin sfinţirea lucrată de Duhul, spre ascultare... Ca nişte copii ascultători, nu vă lăsaţi târâţi în poftele, pe care le aveaţi altădată, când eraţi în neştiinţă... prin ascultarea de adevăr, v-aţi curăţit sufletele...

Dumnezeu cere ascultare de la copiii Lui. Aceasta se arată printr-un duh de atârnare care dă de-o parte voinţa proprie. Calităţile principale ale firii sunt atârnate de Dumnezeu sau dependenţa şi supunerea.

Sufletele noastre n-au fost curăţite prin cunoaşterea adevărului ci prin ascultarea de adevăr.

Şi, tot prin ascultare de adevăr, Cuvântul lui Dumnezeu, sufletele noastre sunt curăţite în mersul nostru de fiecare zi. Este vorba de o primire cu o inimă bucuroasă a voii lui Dumnezeu şi nu de o supunere prin constrângere. A iubi pe Dumnezeu înseamnă a iubi poruncile Lui şi a căuta să faci ce-I este plăcut!

2. VEGHEREA ŞI CUMPĂTAREA

Domnul, în mai multe rânduri a îndemnat pe ucenicii Săi să vegheze, în deosebi în Grădina Ghetsimani. Deşi El îi rugase să vegheze împreună cu El, ei au adormit. Astfel Domnul, a trebuit să le spună:

'Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca sa nu cădeţi în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă. '

Duhul e plin de râvnă, are toată dorinţa de a veghea împreuna cu Domnul dar carnea aceasta e neputincioasă, e fără putere şi nu poate nimic. Trebuie veghere şi rugăciune! Vigilenţa e legată de rugăciune:

'Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea'. '... vegheaţi şi rugaţi-vă... ' 'Vegheaţi dar... Ce vă zic vouă, zic tuturor: Vegheaţi! '

CUMPĂTAREA, constituie una din condiţiile morale cele mai importante ale pregătirii de luptă. Ea nu se aplica doar pentru mâncare, băutură, ci implică un control de sine al tuturor lucrurilor vieţii. Cumpătarea e una din însuşirile fiilor zilei. Pentru ca să fim astfel, apostolul Pavel ne spune să fim treji şi să veghem.

3. TĂRIA, FERMITATEA

Calitatea aceasta e amintită de trei ori în teztele citate. Ca să înfrunte lupta, credinciosul trebuie să fie bine întărit în credinţă, adică în adevăr. Vedem, prin învăţăturile apostolului Pavel catre Timotei, că se poate îndepărta cineva de la credinţă, se poate abate de la adevăr, se poate rătăci de la credinţă, ceea ce duce la un naufragiu cu privire la credinţă, la negarea credinţei, la încălcarea credinţei; în timpurile din urmă falşii creştini se vor lepăda astfel de credinţă şi vor fi găsiţi nevrednici.

Având în vedere această crestere a răului, credinciosul e îndemnat să păstreze credinţa, să urmărească credinţa, să fie o pildă de credinţă, să se lupte lupta cea bună a credinţei, în aşa fel încât să dobândească o mare îndrăzneală în credinţa care este în Isus Hristos.

Acolo unde, Adevăul LIPSEŞTE, foarte uşor omul se poate lăsa târât omul de rătăcirea nelegiuiţilor!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Resursa multipla TEST2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Resursa Test 2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Adventist
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Dumnezeu Duhul cel veşnic a fost activ împreună cu Tatăl şi cu Fiul în lucrarea de creare a lumii, de întrupare şi de răscumpărare. El i-a ins...
de Resurse pentru Crestini 12 februarie 2024 Citeste mai mult >>
Test pacea lui Dumnezeu Pacea lui Dumnezeu
Test de continut articol aici
de Resurse pentru Crestini 02 februarie 2024
Test 2 Cugetari
Aceasta este o resursa de test
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023
Asociatia ,,Speranta pentru Romania'' lanseaza eSperanta.ro - magazin caritabil de cadouri personalizate Editorial
Dragilor, suntem bucurosi sa va anuntam lansarea magazinului online caritabil eSperanta (www.esperanta.ro).eSperanta.ro este un proiect al asociatiei ,,Misiunea Speranta pentru Romania'', un pas inova...
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023 Citeste mai mult >>
Zi de curățenie Poezii
1105. ZI DE CURĂȚENIESă scriu un gând eu m-am opritCăci mă cam tem, m-am rătăcitȘi iată, am staționatȘi un pic mai dur, analizat.Mă tem că nu mă recunoscDeși credeam că mă cunosc,O curățenie am pornit...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Gânduri Poezii
1104. GÂNDURIDe multe ori ne temem să spunem ce gândim,Nu vrem pe al nostru seamăn, nu vrem să îl rănim,Dar nu ne oprim o clipă ca să analizămPoate-n tăcerea noastră mai rău îl atacăm,Mai rău îi facem...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise