text Eseuri

Urme în zăpadă -14-

de Patricia St. John
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Patricia St. John

Domnul Brunerr cu sania lui proprie așteptă în gară pe domnul doctor Sutter și pe Luca. În timp ce treceau prin sat, locatarii ieșeau pe stadă ca să-l vadă pe doctor căci auziseră cu toții de povestea din noaptea trecută. Despre Luca se vorbea ca despre o nouă minune a lumii. Păcat că el nu putea auzi toate acestea dar... era mai bine așa, căci altfel, fapta lui curoajoasă i s-ar fi urcat la cap.

Luca stătea în față lângă domnul Brunner. Pe picioare nu mai putea merge chiar dacă s-ar fi forțat. Mădularele lui erau așa de înțepenite încât nu-și mai făceau datoria. Cu toată oboseala însă, se simțea fericit și plin de speranță.

Ajunseră acasă fără nici un incident. În cameră se aflau bunica, Dani și Aneta îmbrăcați în haine de sărbătoare. Doctorul scoase din buzunar o bacnotă și o întinse spre Dani. Acesta țopăi vesel spre el. Doctorul îl luă apoi pe genunchi și-i vârî în gură o bomboană.

- Te doare piciorul?

- Domnule doctor mă doare doar atunci când merg fără cârje.

Aneta pregătea un ceai în timp ce doctorul începu să examineze băiatul.

- Dani, ai să fii bucuros când vei putea merge fără cârje?

- Da, foarte bucuros!

Apoi copilul plecă spre șopronul cu pisicuțele. Doctorul spuse tatălui:

- Eu cred că-l pot ajuta dar va trebui să fac o radiografie. Cred că osul nu a fost pus corect și a crescut greșit. Aceasta înseamnă o operație și o ședere mai lungă la spital. Mâine dimineță îl voi lua cu mine. Vom pleca cu primul tren.

Niciodată căsuța familiei Brunerr nu mai trăise un asemenea moment. Tatăl strânse mâna doctorului iar bunica spuse:

- Sunteți un om cumsecade. Dumnezeu să vă răsplătească pentru tot ce faceți.

Doctorul privi înduioșat pe bătrâna femeie al cărei cămin curat și plăcut era ca și sufletul ei. Apoi doctorul și Luca plecară împreună spre casa lui Luca unde mama lui îl aștepta necăjită. Doctorul a fost invitat la masă dar el refuză politicos anunțând că mai are ceva probleme de rezolvat.

- Eu cred că știți pe un om bătrân ce locuiește pe aici pe aproape...

- Un om bătrân? Poate e vorba de bătrânul sculptor, prietenul lui Luca?

- Aș dori să-mi explicați drumul spre casa lui... trebuie să discut ceva cu el.

Ieși promițând că se va întoarce. Până acum nu mai văzuse niciodată o pădure așa de splendidă. Crengile se plecau sub zăpadă și peste tot domnea o liniște profundă. După ce ieși din pădure zări sus pe coastă căsuța de care-i povestise Maria. Doctorul înainta cu pașii înceți... bătu la ușă dar nu mai așteptă nici un răspuns ci intră. În fața focului sta ghemuit un bătrân ce nu-și ridică privirea. Crezu că este chiar Luca...

- Nu sunt Luca! Am venit să vă aduc banii înapoi căci voi opera acest copil fără nici un ban.

-... deci băiatul și-a călcat promisiunea... mormăi bătrânul.

- Nu, el și-a ținut promisiunea dar eu nu pot lua o sumă așa de mare de bani de la un copil fără a ști de unde provin ei... voiam să aflu dacă Luca i-a obținut pe o cale cinstită...

- Asta e tot ce doriți să-mi spuneți? întrebă bătrânul. Vocea lui era stinsă și lipsită de speranță. Doctorul se apropie de bătrân și îngenunche lângă el:

- Oare trebuie să ne mai înșelăm unul pe altul? spuse el. Cred că amândoi suntem foarte siguri cu cine avem de a face. Nu-i așa?

Am venit să te iau acasă tată, și să-ți spun cît de mult ne-ai lipsit în toți acești ani!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Resursa multipla TEST2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Resursa Test 2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Adventist
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Dumnezeu Duhul cel veşnic a fost activ împreună cu Tatăl şi cu Fiul în lucrarea de creare a lumii, de întrupare şi de răscumpărare. El i-a ins...
de Resurse pentru Crestini 12 februarie 2024 Citeste mai mult >>
Test pacea lui Dumnezeu Pacea lui Dumnezeu
Test de continut articol aici
de Resurse pentru Crestini 02 februarie 2024
Test 2 Cugetari
Aceasta este o resursa de test
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023
Asociatia ,,Speranta pentru Romania'' lanseaza eSperanta.ro - magazin caritabil de cadouri personalizate Editorial
Dragilor, suntem bucurosi sa va anuntam lansarea magazinului online caritabil eSperanta (www.esperanta.ro).eSperanta.ro este un proiect al asociatiei ,,Misiunea Speranta pentru Romania'', un pas inova...
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023 Citeste mai mult >>
Zi de curățenie Poezii
1105. ZI DE CURĂȚENIESă scriu un gând eu m-am opritCăci mă cam tem, m-am rătăcitȘi iată, am staționatȘi un pic mai dur, analizat.Mă tem că nu mă recunoscDeși credeam că mă cunosc,O curățenie am pornit...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Gânduri Poezii
1104. GÂNDURIDe multe ori ne temem să spunem ce gândim,Nu vrem pe al nostru seamăn, nu vrem să îl rănim,Dar nu ne oprim o clipă ca să analizămPoate-n tăcerea noastră mai rău îl atacăm,Mai rău îi facem...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise