text Eseuri

Haideti sa scriem istoria frumos!

de Pastor Ioan COCIRTEU -BCB2
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Pastor Ioan COCIRTEU -BCB2

HAIDEȚI SĂ SCRIEM ISTORIA FRUMOS !
”Să știți că în zilele din urmă vor fi vremuri grele.”
2 Timotei 3: 1

Fiecare generație de oameni este responsabilă pentru ce lasă în urmă. Modul cum trăim, relațiile dintre noi, raportarea la Dumnezeu, în câțiva zeci de ani va fi istorie. Parte dintre noi nu vom mai fi pe pământul acesta pentru că fie vom muri, fie va veni Hristos Domnul a doua oară pe pământ și istoria se va încheia, dar ”amprenta” generației noastre va rămâne. Ea nu se va putea șterge. Copiii noștri și nepoții noștri vor face referire la noi și la moștenirea felului de a fi trăit. Chiar Dumnezeu Însuși va scrie în ”cărțile Sale” evidențe despre noi. Așadar, este o contabilitate generală și personală ținută foarte exact pentru generația contemporană nouă.

Istoria nu poate fi scrisă decât în două moduri: urât sau frumos ! Au fost timpuri în care oamenii s-au luptat între ei în conflagrații mondiale ce au dus la milioane de morți. Cunoaștem despre perioade de timp în care practicarea așteptărilor lui Dumnezeu pentru biserică era mult împiedicată de regimurile totalitare. Mai mult decât atât, la nivel individual, au fost ani în care viața morală și socială era influențată de anumite curente filosofice care s-au dovedit a fi înșelătoare. Chiar în zilele noastre, postmodernismul denaturat în valorile și posibilitățile lui ne conduce spre împlinirea Scripturii într-un mod atât de precis. Oare nu luăm contact cu oameni trufași, nemulțumitori, neiubitori de bine, obraznici, fără evlavie, neîmblânziți, fără dragoste firească, iubitori mai mult de plăceri decât de Dumnezeu ? Poate chiar noi înșine am fost așa !

Unii au ales să scrie istoria cu astfel de fapte. Un mod urât, o manieră condamnabilă de a trăi, ceva ce nu poate fi privit bine nici măcar de om, cu atât mai mult de Dumnezeu. Și acestea vor rămâne înregistrate în dreptul fiecărui individ.

Poate fi și un alt mod de a marca istoria. Să te gândești că ai posibilitatea să treci prin viață o singură dată, iar această trecere să o umpli de semnificație, de valoare, de frumos. Da, să nu fim noi generația de oameni care Îl determină pe Dumnezeu să-și întoarcă fața de la noi dintr-un dezgust provocat de fiecare în parte. Ce bine ar fi ca noi toți, în acești zeci de ani pe care îi avem ca generație de oameni, să gravăm istoria cu frumos !

În loc de a ne iubi numai pe noi, să-i iubim și pe alții !
În loc de a iubi numai banii, să iubim și ce nu se poate cumpăra cu bani !
În loc de lăudăroșie, să privim cu apreciere, să privim bine pe cei din jurul nostru !
În loc de neascultare de părinți, să ducem lupta grea a semănării respectului în copii !
În loc de nemulțumire, să putem aprecia cu bucurie ce avem și ce ni s-a dat !
În loc de lipsă de evlavie, să ne preocupe și viața spirituală din noi !
În loc de neînfrânare, să ne deprindem în cumpătare !
În loc de absența dragostei firești, să reaprindem focul mocnit al dragostei în familii și în lume !
În loc de iubire numai de plăceri, să-L iubim pe Dumnezeu !

Așa se va scrie istoria frumos ! Imaginați-vă că o scriem noi toți în felul acesta ! Ce moștenire de valoare vom lăsa după noi !

Dragi prieteni, iubiți creștini, viața trece, trece repede și tot ceea ce contează este ce lași în urma ta ? Vrei să se spună despre tine doar că ”...a trăit, iar apoi a murit..” sau să se spună ”...a trăit și a murit frumos...” ?

Pastor Ioan Cocîrțeu

Cele mai recente resurse creștine scrise

Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Resursa multipla TEST2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Resursa Test 2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Adventist
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Dumnezeu Duhul cel veşnic a fost activ împreună cu Tatăl şi cu Fiul în lucrarea de creare a lumii, de întrupare şi de răscumpărare. El i-a ins...
de Resurse pentru Crestini 12 februarie 2024 Citeste mai mult >>
Test pacea lui Dumnezeu Pacea lui Dumnezeu
Test de continut articol aici
de Resurse pentru Crestini 02 februarie 2024
Test 2 Cugetari
Aceasta este o resursa de test
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023
Asociatia ,,Speranta pentru Romania'' lanseaza eSperanta.ro - magazin caritabil de cadouri personalizate Editorial
Dragilor, suntem bucurosi sa va anuntam lansarea magazinului online caritabil eSperanta (www.esperanta.ro).eSperanta.ro este un proiect al asociatiei ,,Misiunea Speranta pentru Romania'', un pas inova...
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023 Citeste mai mult >>
Zi de curățenie Poezii
1105. ZI DE CURĂȚENIESă scriu un gând eu m-am opritCăci mă cam tem, m-am rătăcitȘi iată, am staționatȘi un pic mai dur, analizat.Mă tem că nu mă recunoscDeși credeam că mă cunosc,O curățenie am pornit...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Gânduri Poezii
1104. GÂNDURIDe multe ori ne temem să spunem ce gândim,Nu vrem pe al nostru seamăn, nu vrem să îl rănim,Dar nu ne oprim o clipă ca să analizămPoate-n tăcerea noastră mai rău îl atacăm,Mai rău îi facem...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise