text Eseuri

Esențe...

de Andrada Popa
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Andrada Popa

„Ferice de cei ce păzesc poruncile Lui, care-L caută din toată inima lor.” – Psalmii 119:2

În această perioadă confuză și dificilă, Dumnezeu ne vorbește adesea prin diferite moduri și ne îndeamnă să ne întoarcem la esențe spirituale.

De multe ori, am complicat lucrurile și ne-am rătăcit. Atât de multe curente creștine, atât de multe învățături și studii ale unor elemente teologice care nici nu ne zidesc, nici nu ne cresc, poate elemente de încredințare pe baza cărora ne-am concentrat prea mult sau lucruri neesențiale pe care am pus preț... Ne-am rătăcit printr-un labirint de polemici spirituale, ne-am distanțat tot mai mult de Sursă și ne-am deconectat de la Cer. Prea prinși în ideile noastre, prea obișnuiți ca Dumnezeu să lucreze doar într-un anumit mod, ne-am răcit spiritual și ne-am înăsprit inimile...

Într-un context de acest gen, cred că această pandemie și aceste restricții care au venit peste noi ne-au făcut într-o oarecare măsură să ne trezim, sau cel puțin să ne dăm seama că sunt anumite lucruri de bază în viața creștină care nu degeaba sunt considerate chiar discipline spirituale. Dumnezeu ne cheamă înapoi la esențe.

Dumnezeu mi-a pus pe inimă 4 discipline spirituale esențiale unei bune relații cu El. În fond, pentru anumite lucruri suntem mai deschiși sau nu, ținând mai mult de libertatea în Hristos, dar în aceste discipline spirituale de bază nu poate fi vorba de încredințare, căci prin ele ne zidim spiritual și înaintăm pe calea Sa.

Precizarea care vreau să o aduc e aceea că tot ceea ce facem în plan spiritual trebuie să fie din dragoste, nu din obligație, așa că aceste esențe spirituale nu trebuie înțelese ca reguli pe baza cărora primim favoare de la Dumnezeu – în niciun caz! Toate acestea ne aduc zidire în plan spiritual și ne ajută să ne apropiem de El, prin credință, pe baza jertfei Domnului Isus, care ne-a adus mântuire și eliberare. Noi nu practicăm acestea pentru a fi mântuiți, ci pentru că SUNTEM mântuiți!

În primul rând, cred că e o vreme potrivită pentru rugăciune, să ne plecăm genunchii și să ne smerim sub greutatea harului divin, să venim înaintea Domnului cu inima plină de mulțumire pentru mântuirea de care ne-a făcut parte, să-I fim recunoscători că suntem copiii Săi, apoi să venim cu pocăință și regret pentru păcatele noastre, care au pus un zid de despărțire între noi și El. Acum, mai mult ca oricând e important să ne știm cu păcatele șterse, cu inimile curățate de întinăciune și cu duhul umplut de bucuria mântuirii. Să nu ezităm să ne vărsăm inimile înaintea Lui, să-I predăm Lui poverile și durerile, să mijlocim înaintea Tronului de har pentru situații cu care noi sau cei dragi ne confruntăm. Rugăciunea e un privilegiu prin care comunicăm cu Dumnezeu, e o oază de liniște în mijlocul furtunii și prin rugăciune primim pace și ne punem în acord cu Domnul.

Apoi, cred că o altă disciplină ce ne apropie de Cer în această vreme dificilă este postul. Într-o lume aglomerată, trebui să ne luăm regulat un timp care să-l punem deoparte pentru a ne apropia și mai mult de Dumnezeu. Postind, lăsăm la o parte toate elementele firești și ne concentrăm atenția în totalitate asupra relației cu Domnul, ne calibrăm inimile la ritmul Cerului și înțelegem mai mult voia Lui pentru noi. Poate postul a fost considerat doar pentru urgența urgențelor, când „ne arde” ceva, dar nu trebuie să fie așa. Prin post, ne detașăm de pământ și ne conectăm mai mult cu Cerul, ajungând să vedem lucrurile din perspectiva cerească, dumnezeiască și astfel, avem doar de câștigat. De asemenea, prin post ne smerim și acceptăm că situațiile depășesc limita noastră umană și cerem prezența Duhului Sfânt să lucreze în putere

De asemenea, trebuie să ne disciplinăm și în ceea ce privește strângerea Cuvântului lui Dumnezeu în inimile noastre. Nu e suficient să bifăm o zi de citit Biblia în planul de citire, e vremea pentru mai multă profunzime. Trebuie ca, în timp ce citim Biblia, să o lăsăm pe ea să ne citească. Să o folosim ca pe o oglindă spirituală și ca pe o sabie, lăsându-L pe Duhul Sfânt să ne descopere ceea ce trebuie schimbat și modelat în noi. Biblia este și o busolă, ne arată direcția înspre Cer și ne luminează să parcurgem drumul într-acolo. De asemenea, Cuvântul e o armă în lupta spirituală. Domnul Isus, când a fost ispitit, a spus în fața fiecărei ispite: „Este scris!” (Matei 4:4,7, 10) – cred că așa trebuie să procedăm și noi, dar nu putem face asta, dacă nu studiem mai întâi Biblia și dacă nu memorăm versete cheie din Scriptură!

Haideți să punem preț și pe părtășia cu Biserica Domnului. Poate acum, după experiența neplăcută de a petrece aproape 2 luni departe de Casa Lui în acest an din cauza restricțiilor, am înțeles mai bine de ce diavolul se luptă așa mult să nu fim uniți împreună. Dar încă se observă răceală, riscăm să credem că se poate și doar online, că am rezistat așa cât de cât și merge... Nu e cea mai bună perspectivă, Dumnezeu nu vrea să stăm în fața ecranului când avem posibilitatea de a participa la părtășia colectivă. Chiar mai mult decât participare, eu cred că El se uită la inimile noastre și la atitudinea cu care venim la părtășie, la deschiderea noastră spre ascultare. E putere în părtășie, în serviciile divine, în închinarea și ascultarea Cuvântului în mod colectiv. Așa a intenționat Dumnezeu lucrurile, nu putem să ne separăm ca mădulare de Trupul Său, pentru că încet, încet, ne uscăm spiritual.

Aceste câteva lucruri de esență sunt un sumar a ceea ce Domnul a pus pe inima mea în aceste luni de pandemie. Pprin diferite contexte, Tatăl ceresc mi-a vorbit foarte specific despre fiecare în parte. Sunt lucruri de finețe, de detaliu în aceste discipline spirituale la care cu toții mai avem de lucru.

Domnul ne vrea pregătiți pentru întâlnirea cu El, pentru secerișul masiv care urmează în zilele din urmă. Trebuie să ne concentrăm pe creșterea noastră, în timp ce împlinim mandatul trasat de Domnul Isus, acela de a evangheliza oamenii care încă nu Îl cunosc. Nu putem să oferim celorlalți decât din ce avem deja în inimi, așa că haideți să fim serioși și înțelepți în relația cu Domnul și cu cei din jur.

Domnul să ne ajute să-I fim plăcuți!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Resursa multipla TEST2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Resursa Test 2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Adventist
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Dumnezeu Duhul cel veşnic a fost activ împreună cu Tatăl şi cu Fiul în lucrarea de creare a lumii, de întrupare şi de răscumpărare. El i-a ins...
de Resurse pentru Crestini 12 februarie 2024 Citeste mai mult >>
Test pacea lui Dumnezeu Pacea lui Dumnezeu
Test de continut articol aici
de Resurse pentru Crestini 02 februarie 2024
Test 2 Cugetari
Aceasta este o resursa de test
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023
Asociatia ,,Speranta pentru Romania'' lanseaza eSperanta.ro - magazin caritabil de cadouri personalizate Editorial
Dragilor, suntem bucurosi sa va anuntam lansarea magazinului online caritabil eSperanta (www.esperanta.ro).eSperanta.ro este un proiect al asociatiei ,,Misiunea Speranta pentru Romania'', un pas inova...
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023 Citeste mai mult >>
Zi de curățenie Poezii
1105. ZI DE CURĂȚENIESă scriu un gând eu m-am opritCăci mă cam tem, m-am rătăcitȘi iată, am staționatȘi un pic mai dur, analizat.Mă tem că nu mă recunoscDeși credeam că mă cunosc,O curățenie am pornit...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Gânduri Poezii
1104. GÂNDURIDe multe ori ne temem să spunem ce gândim,Nu vrem pe al nostru seamăn, nu vrem să îl rănim,Dar nu ne oprim o clipă ca să analizămPoate-n tăcerea noastră mai rău îl atacăm,Mai rău îi facem...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise