text Eseuri

Armătura trebuie păstrată

de William Gurnall
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: William Gurnall

Dumnezeu proiectează dar şi realizează armătura celui sfânt; prin urmare, ea va fi perfectă în orice detaliu. Ceea ce rămâne de făcut celui sfânt este să ÎMBRACE ÎNTRAEAGA ARMĂTURĂ A LUI DUMNEZEU.

Pe scurt, ce implică porunca A ÎMBRĂCA? Noi ştim că este mai mult decât o simplă mărturisire cu gura. Are o mică valoare să spuis AM CREDINŢĂ sau AM NĂDEJDE sau AM DRAGOSTE dacă în acel moment tu nu crezi, nu ai nădejde sau nu iubeşti. Una este să ai armătura în casă şi alta să fie încinsă pe tine - să ai darul ca principiu şi să ai darul în acţiune.

Armătura creştinului e făcută să fie purtată - nu o îndepărta pâna ce nu ţi-ai terminat drumul!

Armătura şi trupul de carne se îndepărtează împreună. Atunci, nu va mai fi nevoie d eun scut sau coif, nici d enopti de veghe. Acele îndatoriri militare şi abilităţi - pe care le-am numit credinţă, nădejde şi toate celelalte - vor fi îndepartate onorabil.

În cer, tu nu vei mai apărea în armătura ci în veşminte glorioase!

Cu toate acestea, pentru prezent tu trebuie să-ţi porti veşmântul destinat, zi şi noapte. Tu trebuie să umbli, să lucrezi, să dormi, avându-l asupra ta; altfel, tu nu vei fi un adevărat soldat al lui Cristos. Pavel îşi fixează un ţel:

'De aceea mă silesc să am totdeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor

Aici, îl vedem pe acest om sfânt echipat cu armele sale, antrenându-şi inima cu ochii spre ţintă ca un adevărat soldat, care îşi încearcă toate darurile în vederea bătăliei. Noi avem motive temeinice pentru a ne comporta în acelaşi fel.

În primul rând, Cristos porunceşte aceasta. El ne spune să ne îmbrăcăm armătura, să ne punem darurile în acţiune: 'MIJLOCUL SĂ VĂ FIE ÎNCINS ŞI FĂCLIILE APRINSE'. El vorbeşte ca un general către soldaţii lui:

'Ungeţi-vă armătura; aprindeţi-vă făcliile; fiţi gata de marş! Pregătiţi-va de luptă la primul semn al ispitei! '

Din nou El vorbeşte, de data aceasta ca un stăpân către slujitorii lui:

'Dacă stăpânul moşiei este chemat departe, iar clipa reîntoarcerii lui e nesigură, oare servitorul credincios va închide uşa, va stinge focul si s eva retrage? Nu, el va veghea în timpul nopţii gata să-şi întâmpine stăpânul oricând ar veni. '

Cu alte cuvinte, nu se cade ca Stăpânul să stea şi sa bată la uşa inimii noastre şi să găsească adormite darurile noastre duhovniceşti.

Fiecare îndatorire a creştinului necesită efortul lui constant, Rugăciunea trebuie, dar cum? FĂRĂ ÎNCETARE! Să ne bucurăm dar când? NÎNCETAT! Să aducem mulţumiri - pentru ce? PENTRU TOATE LUCRURILE!

NOI TREBUIE SĂ ŢINEM SCUTUL CREDINŢEI ŞI COIFUL NĂDEJDII PÂNĂ LA SFÂRŞIT!

Soldatul trebuie să stea acolo unde este plasat şi să nu se mişte, nici să doarmă până ce nu e eliberat din post. La venirea lui Cristos, numai sufletul care va fi găsit făcând aşa va avea binecuvântarea Lui.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Resursa multipla TEST2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Resursa Test 2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Adventist
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Dumnezeu Duhul cel veşnic a fost activ împreună cu Tatăl şi cu Fiul în lucrarea de creare a lumii, de întrupare şi de răscumpărare. El i-a ins...
de Resurse pentru Crestini 12 februarie 2024 Citeste mai mult >>
Test pacea lui Dumnezeu Pacea lui Dumnezeu
Test de continut articol aici
de Resurse pentru Crestini 02 februarie 2024
Test 2 Cugetari
Aceasta este o resursa de test
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023
Asociatia ,,Speranta pentru Romania'' lanseaza eSperanta.ro - magazin caritabil de cadouri personalizate Editorial
Dragilor, suntem bucurosi sa va anuntam lansarea magazinului online caritabil eSperanta (www.esperanta.ro).eSperanta.ro este un proiect al asociatiei ,,Misiunea Speranta pentru Romania'', un pas inova...
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023 Citeste mai mult >>
Zi de curățenie Poezii
1105. ZI DE CURĂȚENIESă scriu un gând eu m-am opritCăci mă cam tem, m-am rătăcitȘi iată, am staționatȘi un pic mai dur, analizat.Mă tem că nu mă recunoscDeși credeam că mă cunosc,O curățenie am pornit...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Gânduri Poezii
1104. GÂNDURIDe multe ori ne temem să spunem ce gândim,Nu vrem pe al nostru seamăn, nu vrem să îl rănim,Dar nu ne oprim o clipă ca să analizămPoate-n tăcerea noastră mai rău îl atacăm,Mai rău îi facem...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise