text Eseuri

Aparentele treziri şi revitalizări spirituale

de emil
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: emil

Aceasta reprezintă doar o pericopă dintr-un întreg...

 

Omul, încă din cele mai vechi timpuri, a fost tentat la a juca un fel de teatru spiritual pentru a arăta că relaţia cu divinitatea e într-o frumoasă dezvoltare în viaţa sa. Îmi amintesc de una dintre discuţiile pe care le-am avut cu tinerii dintr-o biserică în care am petrecut ceva timp. Una dintre tinerele care era angrenată în slujba spirituală a închinării prin cântare îmi povestea cum liderul din acest domeniu le explica cu minuţiozitate gesturile exterioare pe care trebuiau să le facă în timpul cantărilor conduse în faţa bisericii. Ei bine, am devenit îndeajuns de caraghioşi încât nici nu mai ştiu dacă mai avem nevoie de atenţie din partea divinităţii, deoarece Duhul Sfânt al lui Dumnezeu este uşor, uşor eliminat din bisericile care tocmai de această persoană a Trinităţii au nevoie, şi este înlocuită cu tot felul de artişti spirituali, care cunosc cu perfecţiune momentele în care trebuie să-şi dea ochii pe spate, să ridice mâinile în sus sau să cadă în genunchi, aparent cercetaţi de ceva. Oare de ce anume or fi cercetaţi? Mă gândesc că de liderul de tineret, care cu multă atenţie a aliniat în faţa bisericii nişte maşinării spirituale, care să ne conducă în închinare.

 

Nu trăiesc fanatismul spiritual, ştiu cu certitudine că în închinare există rolul nostru, dacă doriţi să îl numim aşa, şi rolul Duhului Sfânt, dar, cu tot respectul pentru cei mai perseverenţi slujitori cu tendinţe umaniste, cred că deja se exagerează voit pe o pantă destul de periculoasă şi înlocuim manifestarea Duhului Sfânt cu manifestarea de pregătire a liderilor. Cu siguranţă, dacă e o reuşită ceea ce am amintit adineauri într-o biserică şi la finalul slujbei îl întrebi pe liderul de închinare: "Cum ţi s-a părut seara acesta?", fără nici o reţinere, vei avea un răspuns de genul: "O manifestare extraordinară a Duhului Sfânt." În nici un caz nu îţi va spune că totul a fost o pregătire minuţioasă din spatele cortinei.

 

Cred că Biserica lui Dumnezeu, botezată cu Duhul Sfânt, nu are nevoie de asemenea acrobaţii spirituale, care te fac să te simţi mai degrabă la o oră de aerobică spirituală decât la o oră de părtăşie spirituală, sub puterea Duhului Sfânt. Merităm mult mai mult şi a sosit timpul să ne recunoaştem toate fabricaţiile înaintea Împăratului, să ne smerim şi să ne întoarcem cu recunoştinţă înaintea Mântuitorului nostru Isus Hristos, pentru că El, când S-a înălţat la cer, nu le-a spus ucenicilor când să ridice sau când să nu ridice mâinile în sus, când să strige în gura mare şi când să tacă, ci El a fost cât se poate de concis: Mergeţi în Ierusalim şi acolo veţi primi o putere şi-Mi veţi fi martori... Cu alte cuvinte, Isus le spune ucenicilor că nu ingeniozitatea lor va da rezultate în lucrarea de pe acest pământ, ci tocmai Duhul Sfânt, pe care mulţi refuză să Îl mai ceară ca şi călăuzire în lucrare, tocmai Acela dă valoare, esenţă şi rezultate în slujire. În esenţă, „puterea" din Fapte arată adevărata manifestare a Duhului şi în nici un caz excesele noastre de manifestare teatrală. Doamne, dăruieşte-ne Tu PUTERE...

Cele mai recente resurse creștine scrise

Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Resursa multipla TEST2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Resursa Test 2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Adventist
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Dumnezeu Duhul cel veşnic a fost activ împreună cu Tatăl şi cu Fiul în lucrarea de creare a lumii, de întrupare şi de răscumpărare. El i-a ins...
de Resurse pentru Crestini 12 februarie 2024 Citeste mai mult >>
Test pacea lui Dumnezeu Pacea lui Dumnezeu
Test de continut articol aici
de Resurse pentru Crestini 02 februarie 2024
Test 2 Cugetari
Aceasta este o resursa de test
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023
Asociatia ,,Speranta pentru Romania'' lanseaza eSperanta.ro - magazin caritabil de cadouri personalizate Editorial
Dragilor, suntem bucurosi sa va anuntam lansarea magazinului online caritabil eSperanta (www.esperanta.ro).eSperanta.ro este un proiect al asociatiei ,,Misiunea Speranta pentru Romania'', un pas inova...
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023 Citeste mai mult >>
Zi de curățenie Poezii
1105. ZI DE CURĂȚENIESă scriu un gând eu m-am opritCăci mă cam tem, m-am rătăcitȘi iată, am staționatȘi un pic mai dur, analizat.Mă tem că nu mă recunoscDeși credeam că mă cunosc,O curățenie am pornit...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Gânduri Poezii
1104. GÂNDURIDe multe ori ne temem să spunem ce gândim,Nu vrem pe al nostru seamăn, nu vrem să îl rănim,Dar nu ne oprim o clipă ca să analizămPoate-n tăcerea noastră mai rău îl atacăm,Mai rău îi facem...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise