Eu în cine mă încred?

Cine e prietenul meu?
Dumnezeu spune că celui neprihănit îi face prieteni din dușmani. Prieteni, nu așa, cunoștințe: „bună-bună, ce faci-bine, pa-pa”.
Atunci de ce ne mai văităm: „Vai, n-am pe nimeni!” sau afirmăm, debordând de înțeleaptă filozofie: „Eu nu mă încred în nimeni, e-he, dac-ați știi voi ce răi sunt oamenii!”? Culmea e că toți spunem asta, de parcă toți oamenii răi ar fi de pe altă planetă.
Să nu te încrezi în nimeni- ne sfătuim unii pe alții... Bine, sfătuitorule, nu mă încred. Nu mă încred nici în tine, nici în tine, nici în ei. Nici în mine. De atâtea ori am fost cel mai aprig dușman al meu... Dar, cum s-ar părea că dintre toți muritorii mie îmi pasă cel mai mult de mine, L-am rugat pe Domnul Isus să facă El așa ca să pot avea ceva încredere în mine. Și în tine. Știu că la vremea potrivită El scoate oameni în cale și ne sudează relația spre sfântă zidire.
Poate m-a considerat neprihănit și mi-a făcut prieten dintr-un posibil dușman... Vino să te îmbrățișez, prietene! În Numele Domnului, am încredere în tine.
În cine să mă încred? Pentru cine prezint eu încredere? Pe câți am dezamăgit, cu sau fără voia mea?
Bună să vă fie inima, prietenilor! Să aveți o inimă bună, dușmanilor! Între aceștia cine pune hotar? Cine ne știe?... Eu știu: știu Cine știe!