text Cugetari

СÂTEVA SECRETE, CARE TE VOR AJUTA SĂ BIRUI ÎNDOIALA

de Igor Opincă
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Igor Opincă
‘Când se îngâna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei, umblând pe mare.
Când L-au văzut ucenicii umblând pe mare, s-au înspăimântat şi au zis: „Este o nălucă!” Şi, de frică, au ţipat. Isus le-a zis îndată: „Îndrăzniţi, Eu sunt, nu vă temeţi!” „Doamne”, I-a răspuns Petru, „dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape!” „Vino!”, i-a zis Isus. Petru a coborât din corabie şi a început să umble pe ape ca să meargă la Isus. Dar, când a văzut că vântul era tare, s-a temut şi, fiindcă începea să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!” Îndată, Isus a întins mâna, l-a apucat şi i-a zis: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?”’ (Matei 14:25-31)

În acest loc din Scriptură, putem observa câteva secrete, care ne ajută să învingem îndoiala.

Petru, fiind un om obișnuit, a stat pe apă, și mergea pe ea, datorită cuvântului Fiului Lui Dumnezeu, care i-a zis: “Vino!” Ce mare ispravă! Ascultând pe deplin poruncile Lui Iisus Hristos, poți să învingi toate limitele, chiar și legile fizice!)

Dar ce l-a făcut pe Petru să se înece? El și-a îndreptat privirea de la Iisus, și a privit situația din punct de vedere fizic! Petru și-a îndreptat privirea spre valuri și vânt, și a deschis ușa pentru îndoială, când a mers spre Iisus, având temelia pe Cuvântul Lui Dumnezeu.


Ce lecție putem învăța de aici? Nu permite, ca cei din jurul tău, și ca evenimentele dificile, de care ai parte, să te abată de la împlinirea poruncilor Lui Hristos! Privește spre Hristos, ci nu spre necazurile, de care ai parte! Fie să ai parte de pacea Lui Dumnezeu în inimă!


Proorocul Isaia a scris: “Celui cu inima tare (care se încrede în Dumnezeu), Tu-i chezăşuieşti pacea, îi dai o pace desăvârșită, pentru că Se încrede în Tine. Încrede-te în Dumnezeu pe vecie, căci Dumnezeu este stânca veacurilor.” Încrede-te în Dumnezeu, în timp ce treci prin furtunile vieții, încredințează-ți soarta permanent în mâna Lui, căci Domnul Dumnezeu – stânca veacurilor!


- Doamne! Ajută-mă să țin minte, că credința – puterea, care mă ajută să lupt împotriva îndoielii. Iar credința vine în urma auzirii Cuvântului Tău. Ajută-mă să culeg regulat, promisiunile Tale scumpe, pentru a le depozita în adâncul inimii mele, pentru ca vrăjmașul să nu-și facă întărituri în inima mea, și astfel nu voi fi distrus de el! În numele Lui Iisus Hristos te rog, amin.


Traducere: Repalov Veaceslav
Autor: Igor Opincă



Doamne, ajută-mă să nu-mi abat privirea de la Tine!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Resursa multipla TEST2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Resursa Test 2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Adventist
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Dumnezeu Duhul cel veşnic a fost activ împreună cu Tatăl şi cu Fiul în lucrarea de creare a lumii, de întrupare şi de răscumpărare. El i-a ins...
de Resurse pentru Crestini 12 februarie 2024 Citeste mai mult >>
Test pacea lui Dumnezeu Pacea lui Dumnezeu
Test de continut articol aici
de Resurse pentru Crestini 02 februarie 2024
Test 2 Cugetari
Aceasta este o resursa de test
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023
Asociatia ,,Speranta pentru Romania'' lanseaza eSperanta.ro - magazin caritabil de cadouri personalizate Editorial
Dragilor, suntem bucurosi sa va anuntam lansarea magazinului online caritabil eSperanta (www.esperanta.ro).eSperanta.ro este un proiect al asociatiei ,,Misiunea Speranta pentru Romania'', un pas inova...
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023 Citeste mai mult >>
Zi de curățenie Poezii
1105. ZI DE CURĂȚENIESă scriu un gând eu m-am opritCăci mă cam tem, m-am rătăcitȘi iată, am staționatȘi un pic mai dur, analizat.Mă tem că nu mă recunoscDeși credeam că mă cunosc,O curățenie am pornit...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Gânduri Poezii
1104. GÂNDURIDe multe ori ne temem să spunem ce gândim,Nu vrem pe al nostru seamăn, nu vrem să îl rănim,Dar nu ne oprim o clipă ca să analizămPoate-n tăcerea noastră mai rău îl atacăm,Mai rău îi facem...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise