text Cugetari

(Numeri 13:33) “Apoi, am mai văzut în ea pe uriaşi, pe copiii lui Anac, care se trag din neamul uriaşilor: înaintea noastră şi faţă de ei parcă eram nişte lăcuste…”

de Igor Opincă
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Igor Opincă

Aceste informații pe care le-au strâns cercetașii, au devenit o adevărată încercare pentru poporul Lui Israel. Această încercare i-au provocat frica de uriași.

Aceasta a fost ceva serios. Puteau să-și piardă viața din pricina aceasta. Nici pe departe nu mirosea a lapte și a miere.

Încercarea serioasă, poate să-ți amenințe viața. Cum o vom întâlni? Evreii au întâlnit-o fără credință: “O, nu, nu vom face aceasta! Acești uriași sunt prea mari pentru noi. Cum vom putea să luptăm cu ei. Pur și simplu ne vor mânca de vii.”

Tot astfel, există credincioși, care nu au trecut încercarea cu succes. Este foarte trist. Ei au cedat în fața fiecărei încercări, pe care au întâlnit-o, și acum viața lor este departe de chemarea, pe care au primit-o de la Dumnezeu.

Să fim precum Iosua, și Caleb, care au zis: “Dacă Domnul va fi binevoitor cu noi, ne va duce în ţara aceasta şi ne-o va da: este o ţară în care curge lapte şi miere” (Numeri 14:8)!

Doar datorită milei Tale, Doamne, pot merge curajos (curajoasă) înainte, și pot obține promisiunile TALE! Dă-mi îndrăzneală, pentru a nu ceda în fața “uriașilor”, care se vor întâlni în cale, ci să țin minte cât ești de măreț! În numele Lui Iisus, amin.

Traducere: Repalov Veaceslav
Autor: Igor Opincă


Cele mai recente resurse creștine scrise

Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Resursa multipla TEST2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Resursa Test 2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Adventist
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Dumnezeu Duhul cel veşnic a fost activ împreună cu Tatăl şi cu Fiul în lucrarea de creare a lumii, de întrupare şi de răscumpărare. El i-a ins...
de Resurse pentru Crestini 12 februarie 2024 Citeste mai mult >>
Test pacea lui Dumnezeu Pacea lui Dumnezeu
Test de continut articol aici
de Resurse pentru Crestini 02 februarie 2024
Test 2 Cugetari
Aceasta este o resursa de test
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023
Asociatia ,,Speranta pentru Romania'' lanseaza eSperanta.ro - magazin caritabil de cadouri personalizate Editorial
Dragilor, suntem bucurosi sa va anuntam lansarea magazinului online caritabil eSperanta (www.esperanta.ro).eSperanta.ro este un proiect al asociatiei ,,Misiunea Speranta pentru Romania'', un pas inova...
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023 Citeste mai mult >>
Zi de curățenie Poezii
1105. ZI DE CURĂȚENIESă scriu un gând eu m-am opritCăci mă cam tem, m-am rătăcitȘi iată, am staționatȘi un pic mai dur, analizat.Mă tem că nu mă recunoscDeși credeam că mă cunosc,O curățenie am pornit...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Gânduri Poezii
1104. GÂNDURIDe multe ori ne temem să spunem ce gândim,Nu vrem pe al nostru seamăn, nu vrem să îl rănim,Dar nu ne oprim o clipă ca să analizămPoate-n tăcerea noastră mai rău îl atacăm,Mai rău îi facem...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise