Resurse text - Studii
Prăbușirea omului
Târându-și pașii prin pământul arid, mergea înspre nicăieri ducându-și în spate toate problemele, și își văzu destrămate puterile între cele patru colțuri ale pământului. Nu era nici un copac, nici măcar un fir de iarbă, doar o întindere imensă de pământ crăpat pe care în depărtare zări o piatră. Când...
Putem schimba blestemul în binecuvantare?
Dacă ne uităm la societatea zilelor noastre avem impresia că parcă niciodată societatea nu a fost mai depravată ca și acum. Dar în decursul umanității au existat multe perioade de-a dreptul sumbre, însă în timpul nostru, pentru că avem acces la atât de multe informații tot timpul, și aproape din orice...
Pornografia
© Stolear Gicu1. Conceptul ,,pornografie”1.1. Ce este pornografia ?Cuvântul pornografie vine de la grecescul (πόρνη η — «curvă» și γράφω — «scrie, a scrie, descriu. La rândul său cuvântul πόρνη vine de la verbul πέρνημι vând. În alte cuvinte o imagine naturalistă sau o descriere în cuvinte a organelor intime, care au ca...
Alcoolul
© Stolear GicuAlcoolulBanc Era o seară întunecoasă și ceața de pe străzile orașului făcea dificilă deplasarea pentru automobile. Doi băieți care erau în orașul dat sau rătăcit nițel și au hotărât să intre într-un bar să întrebe unde se află. În timp ce doreau să intre în bar pe ușă...
cum poate fi vindecata rana din inima?
Pentru a vindeca s-au a evita ranirea inimii trebuie sa stim ca: 2 lucruri sant foarte importante pentru fiecare suflet omenesc : 1.cand greseste sa gaseasca cat mai repede o persoana cu capacitatea de al întelege si de al ierta si chiar de ai lua apararea ,si mangaia .Io.8:72.cand are o...