Resurse text - Cugetari
Despărţiţi pentru o vreme
Bobul de grâu, în clipa în care este îngropat în pãmânt, zice: "Ne vedem la anul!" La fel şi credinciosul, pe patul de moarte: "La revedere, în Împărăţia lui Dumnezeu!"
Unitate în nădejde...
Cu toții trebuie să recunoaștem căci e mare nevoie de rugile noastre, de lacrimi fierbinți, de o inimă sinceră care să stea în mijlociri înaintea Domnului... mă bucur de fiecare dată când deschid computerul și găsesc aici pe acest site postări în unitate de gânduri, frământări, dorințe ale fraților și...
Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, [Avraam] a crezut. (Romani 4:18)
Credinţa lui Avraam părea să fie în deplin acord cu puterea şi credincioşia constantă a lui Iahve. Privind la condiţiile exterioare în care se afla, el nu avea nici un motiv să se aştepte la împlinirea promisiunii lui Dumnezeu. Şi totuşi el a crezut cuvântul Domnului şi a aşteptat cu...
Încercarea
Dumnezeu ne pune la încercare ca să vadă tot ce este în inima noastră. Și prin încercari El ne dă o formă foarte frumoasă, ne modelează pentru veșnicie. Neîncercați nu putem ajunge în cer.